Pe 20 iulie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Prooroc Ilie, considerat unul dintre cei trei mari profeți ai Vechiului Testament, alături de Moise și de Sfântul Ioan Înaintemergătorul. Ilinden este ziua în care bulgarii sărbătoresc și aniversarea revoltei Ilinden-Preobrajeie din 1903. În nordul Macedoniei, sărbătoarea are loc pe 2 august în calendarul iulian.
Prin declarații de la tribuna parlamentului, deputații au comemorat 120 de ani de la revolta Ilinden-Preobrajenie a Organizației Revoluționare Interne macedo-adrianopolene împotriva dominației otomane."Ideea națională bulgară are astăzi o nouă dimensiune și este foarte clară - Bulgaria și Macedonia de Nord, după 200 de ani de separare, să facă parte dintr-o singură zonă geopolitică și civilizațională. Iar statul bulgar a făcut eforturi consistente în această direcție în ultimii 30 de ani. Acest lucru face parte din identitatea noastră. Nu este nevoie, așa cum a fost acum 100 de ani, să încercăm să rezolvăm problema prin forță, este suficient să eliminăm granița dintre cele două țări", a declarat în parlament deputatul GERB Toma Bikov.
"Evenimente precum revolta de la Ilinden-Preobrajenie sunt un semn că societatea bulgară și națiunea bulgară a fost pregătită și este pregătită să plătească prețul libertății sale. Libertatea are cel mai mare preț posibil pentru o societate și pentru o națiune și trebuie plătit în fiecare zi. Revolta din Ilinden-Preobrajenie este doar un moment al acestei epoci de conștientizare națională bulgară și de eliberare națională bulgară.Nu a fost nici începutul, nici sfârșitul drumului bulgar spre libertate și, să spunem, nici drumul bulgar spre Europa. Acest drum a început la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a continuat pe parcursul secolului al XIX-lea, iar la începutul secolului al XX-lea a continuat cu revolta Ilinden-Preobrajenie, războaiele balcanice, Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial, evenimente pe care unele dintre ele le numim "catastrofa națională bulgară". Alături de sacrificiile făcute în cadrul acestor evenimente, trebuie să ne amintim și faptul că ideea națională bulgară nu a fost realizată în întregime, dimpotrivă, chiar și în unele dintre părțile sale a eșuat și a provocat o traumă națională severă, care este valabilă și astăzi. Din cauza acestei traume naționale, suntem atât de sensibili pe tema Macedoniei", a adăugat Bikov.
Agenția bulgară de presă BTA a sărbătorit 127 de ani de la primul său buletin de știri. Au fost prezentate un nou centru de știri, o sală de lectură și un nou font LIK, creat special pentru agenție, de către Academia Națională de Arte. Directorul..
Concurând împotriva a 180 de sportivi din 36 de țări, Rahim Rashaida a obținut o victorie istorică pentru scrima bulgară. Rashaida, care se antrenează la Clubul de scrimă al Academiei Naționale de Sport sub îndrumarea antrenorului Dimitar Nikolov, și-a..
Cristian Vladov și Stefan Kiurkciev de la Muzeul de Istorie Naturală din Plovdiv lucrează la un proiect pentru a aduce pești vii din sudul Cercului Arctic în Bulgaria. Scopul este de a crea un acvariu antarctic în Plovdiv, unde vizitatorii - de la..
Mai multe festivități organizate astăzi în centrul Sofiei, vor marca 152 de ani de la moartea eroului-revoluționar Vasil Levski. Ceremonia de..
Aeroportul Sofia a fost redenumit oficial în Aeroportul Vasil Levski în cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc pe 19 februarie. La ceremonie au..
Un cetățean bulgar rănit rămâne printre ostaticii Hamas din Gaza Diplomația bulgară, fără a se da în spectacol, își folosește influența pentru..