Comisia parlamentară pentru buget și finanțe a luat unele decizii greșite care nu au asigurat cadrul financiar al bugetului. Am asigurări din partea liderilor partidelor care susțin cabinetul că vor corecta deciziile, a declarat premierul Nikolai Denkov înaintea ședinței de guvern de astăzi.
La o reuniune a conducerii, am convenit că vor fi rezolvate cazurile legate de buget, a declarat Kiril Petkov, copreședintele partidului Continuăm Schimbarea.
Copreședintele Bulgariei Democratice, Hristo Ivanov, a anunțat că s-a ajuns la un acord în privința disputei privind plata electronică a salariilor prin transfer bancar pentru companiile cu peste 100 de angajați.Ministrul de Externe Georg Georgiev s-a întâlnit cu Marele Muftiu Dr. Mustafa Haji, informează BTA. Georgiev a subliniat rolul important al liderilor confesiunilor stabilite în Bulgaria în menținerea modelului unic de coexistență pașnică, toleranță și..
Participarea premierului Rosen Zhelyazkov la Summitul privind inteligența artificială de la Paris, continuă. Forumul reunește lideri mondiali, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai mediului academic și ai societății civile. Astăzi, Zhelyazkov va..
Ministrul Energiei, Stankov, se află în SUA pentru întâlniri cu mediul de afaceri american Ministrul bulgar al Energiei, Jecio Stankov, se află într-o vizită de lucru în SUA pentru a participa la cel de-al șaselea Forum Delphi din Washington DC...
Decizia de a trimite trupe în Ucraina este prerogativa exclusivă a parlamentului. Acest lucru este precizat într-o poziție a Ministerului de Externe cu..
Vicepreședintele Iliana Iotova consideră surprinzătoare reuniunea liderilor europeni privind Ucraina, convocată de președintele francez Emmanuel Macron...
Aniversarea unui an de la moartea liderului opoziției ruse Alexei Navalny a fost marcată printr-o slujbă de comemorare în Catedrala Sfânta Nedelea din..