Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Armata are un deficit de personal de 20%, afirmă ministrul Apărării Tagarev

Todor Tagarev
Foto: BGNES

Adresându-se absolvenților Academiei Militare G. S. Rakovski din Sofia, președintele Rumen Radev a declarat că sunt necesare măsuri de urgență pentru recrutarea în armată a persoanelor cu calități și pentru îmbunătățirea condițiilor astfel încât pregătirea acestora să fie la înălțimea standardelor.  Războiul din Ucraina a arătat cât de important este ca sistemele de supraveghere, recunoaștere și comunicații să fie integrate. Acesta a demonstrat capacitatea de a găsi soluții tehnologice și ieftine pe câmpul de luptă. Folosirea dronelor este un astfel de exemplu, a declarat Rumen Radev.

Armata bulgară are un deficit de personal de aproximativ 20%, a declarat în cadrul ceremoniei ministrul apărării Todor Tagarev. Federația Rusă este cea mai mare amenințare la adresa securității NATO, a mai spus ministrul Tagarev, care a revenit la declarația vicepreședintelui Dumei de Stat a Rusiei, Piotr Tolstoi, care a declarat, la televiziunea de stat rusă, că după Ucraina, va fi rândul României și Bulgariei.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Atanas Zapryanov califică drept știri false rapoartele privind amenințările teroriste la adresa BiH de pe teritoriul Bulgariei

Ministrul bulgar al Apărării, Atanas Zapryanov, a calificat drept știri false rapoartele privind amenințări teroriste la adresa Bosniei și Herțegovinei (BiH) de pe teritoriul bulgar.''Bulgaria contribuie la pacea și securitatea Bosniei și Herțegovinei..

publicat în 03.10.2024 la 17:00
Iasen Tomov

Bulgaria caută alternative pentru evacuarea cetățenilor din Liban

Un alt zbor de evacuare din Liban către Bulgaria ar fi riscant și aproape imposibil de organizat, a declarat ambasadorul Bulgariei la Beirut, Iasen Tomov. Sunt luate în considerare opțiuni alternative pentru a-i aduce acasă pe cetățenii bulgari. Marți,..

publicat în 03.10.2024 la 16:15

Bulgaria și Statele Unite își vor extinde cooperarea în sectorul energetic

Bulgaria și Statele Unite urmează să extindă domeniul de aplicare al acordului lor interguvernamental de cooperare privind proiectul de construcție a unei noi unități la centrala nucleară Kozlodui și programul nuclear civil.Această posibilitate a fost..

publicat în 03.10.2024 la 14:00