Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Bulgaria consideră inacceptabile acțiunile Rusiei în Marea Neagră

O navă militară rusă
Foto: TASS

Intrarea navelor de război rusești în zona economică exclusivă a țărilor de la Marea Neagră, inclusiv a Bulgariei, declararea unor părți din apele internaționale ale Mării Negre ca fiind nesigure pentru navigație, este inacceptabilă și dăunează intereselor economice și financiare ale țăriiși cetățenilor săi. Aceasta este poziția exprimată de partea bulgară în cadrul consultărilor privind principiile de bază pentru realizarea păcii în Ucraina, desfășurate la Jeddah, în Arabia Saudită, a anunțat Ministerul bulgar de Externe.

"Bulgaria condamnă decizia Moscovei de a se retrage din așa-numitul Acord privind cerealele, care folosește securitatea alimentară și aprovizionarea cu alimente ca armă pentru a-și atinge ambițiile imperiale. Distrugerea țintită a infrastructurii civile, inclusiv a porturilor de-a lungul fluviului Dunărea, creează un risc serios de escaladare în regiune. Bulgaria își menține angajamentul de a sprijini exportul de cereale ucrainene, inclusiv prin teritoriul țării", se arată în declarație.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Aderarea deplină a Bulgariei la Schengen va economisi economiei milioane de euro

Pierderile directe pentru Bulgaria din cauza întârzierii aderării depline la Spațiul Schengen se ridică la 424 de milioane de euro, a declarat ministrul interimar al economiei, Petko Nikolov. El a citat un raport al Institutului de Cercetare Economică al..

publicat în 08.07.2024 la 14:45
Nikolay Denkov

Nikolay Denkov: Propunerea pentru un cabinet tehnic are avantaje, dar și problemе

Propunerea grupului "Democrați pentru o Bulgarie puternică" pentru un guvern tehnic cu al treilea mandat are avantajele sale, dar și problemele, astfel încât ar trebui discutată cu atenție, a declarat președintele grupului parlamentar PP-DB, Nikolay..

publicat în 08.07.2024 la 09:45

Ungaria îndeamnă UE să trimită polițiști de frontieră la granițele Bulgariei și Greciei

Ministrul adjunct de Interne al Ungariei, Bence Retvari, a declarat că abolirea frontierelor Schengen terestre ale Bulgariei și României este foarte importantă pentru președinția ungară a Consiliului UE. Dorim să ajungem la o decizie până la sfârșitul..

publicat în 05.07.2024 la 14:45