În Bulgaria a fost deschisă prima Academie de ciobani denumită "Po Todorovi Koshari", care reunește persoane dornice să stăpânească această profesie, să învețe cum să crească animale și să restabilească obiceiuri și practici tradiționale uitate, informează BTA.
Peste 20 de viitori ciobani și 8 copii au învățat despre istoria raselor autohtone din Bulgaria, despre confecționarea stânei, pășunatul și mulsul animalelor, curățarea pășunilor etc. Aceștia sunt implicați în creșterea unei turme mixte de două rase - oaia Karakachan și capra cu părul lung, mai informează BTA. Acestea au fost crescute încă din perioada tracilor. Rasele sunt rezistente la climatul aspru și au o imunitate puternică. Ele joacă un rol important în menținerea echilibrului ecosistemului din Munții Pirin.
Ministrul Sănătății, Silvi Kirilov, a ordonat o analiză cuprinzătoare a cadrului de reglementare în domeniul medicinei estetice. În paralel, au început inspecții cu caracter extraordinar în întreaga țară pentru serviciile medicale nereglementate din..
Ministrul bulgar de interne, Daniel Mitov, a anunțat printr-o postare pe rețelele de socializare că Direcția Generală pentru Combaterea Criminalității Organizate lucrează la identificarea site-urilor care vând vape-uri cu droguri. ”Se caută o soluție..
Fizicianul nuclear Vasil Gurev a căzut într-o crevasă adâncă de gheață în timpul cercetărilor științifice geofizice pe ghețarul Contell din Antarctica, în apropierea bazei bulgare din Antarctica „Sf. Kliment Ohridski”. Datorită respectării protocoalelor..
Ministrul bulgar de interne, Daniel Mitov, a anunțat printr-o postare pe rețelele de socializare că Direcția Generală pentru Combaterea Criminalității..
Vom vorbi despre fondurile pentru apărare. Credem că este prea devreme să vorbim despre creșterea bugetului când o serie de țări nu au ajuns încă la 2%, a..
Pe 4 februarie 2025, Blagoevgradul va comemora cea de-a 153-a aniversare a nașterii revoluționarului bulgar Goțe Delcev printr-o ceremonie de depunere de..