Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Două persoane arestate pentru suspiciune de abuz de fonduri europene

Foto: eppo.europa.eu

În urma investigațiilor desfășurate de Parchetul European privind posibile abuzuri și spălare de bani în cadrul a două proiecte de modernizare a căilor ferate bulgare, au fost arestate două persoane. Într-un comunicat de pe site-ul Parchetului se menționează că forțele de poliție și ale Agenției Naționale de Securitate  DANS au efectuat percheziții la 28 de adrese din Sofia, Burgas, Varna, Stara Zagora, Smolyan și Pazardzhik. Suspiciunile vizează direcționarea fondurilor europene, alocate de către Compania Națională de Infrastructură Feroviară, către companii fictive,  ulterior peste 2,5 milioane de euro fiind retrase în numerar de către persoane cu comportament infracțional.

Proiectele în cauză vizează reabilitarea liniilor feroviare dintre Sofia, Plovdiv și Burgas, pentru care au fost alocate peste 240 de milioane de euro din fonduri europene. Subcontractanții implicați sunt două companii private cu participare internațională.

Din partea bulgară, ministrul transporturilor, Georgi Gvozdev, a dispus ca BDZ - Compania Națională de Infrastructură Feroviară să coopereze în totalitate cu investigația privind abuzurile de fonduri europene. Printr-un comunicat către media, se menționează că Ministerul susține acțiunile Parchetului European, iar una dintre primele măsuri întreprinse de ministrul Gvozdev a fost revizuirea cheltuirii fondurilor publice în cadrul structurilor din cadrul autorității de transport. Un reprezentant al Companiei Naționale de Infrastructură Feroviară a declarat pentru BNR că nu au fost efectuate percheziții în birourile companiei, care cooperează cu autoritățile competente în cadrul verificărilor și afirmă că și-a îndeplinit obligațiile contractuale."




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Institutul Național de Statistică: Bulgarii cu vârste cuprinse între 25 și 44 de ani călătoresc cel mai mult

Un milion opt sute de cetățeni bulgari au călătorit ca turiști în al treilea trimestru al anului, arată datele Institutului Național de Statistică. 72,3% dintre aceștia au călătorit în interiorul țării, 20,8% au călătorit în străinătate și 6,9% - atât în..

publicat în 22.11.2024 la 13:15

La începutul anului viitor sunt așteptate deficiențe de furnizare a energiei electrice

Conform unei analize a Operatorului Sistemului Electric (ESO), se preconizează deficiențe de furnizare a energiei electrice, încă din ianuarie și februarie. La o conferință tematică organizată de Centrul pentru Studiul Democrației din Sofia, Delyan..

publicat în 22.11.2024 la 11:30

Sindicatele amenință cu proteste dacă salariile nu cresc cu 10%

Pentru o creștere salarială de cel puțin 10% în toate domeniile bugetare și o creștere mai semnificativă a veniturilor în educație, sănătate și la Ministerul de Interne în 2025, insistă sindicatul KNSB. La Burgas, liderul sindical Plamen Dimitrov a..

publicat în 20.11.2024 la 11:00