Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Două picturi murale din capitală vor atrage atenția asupra schimbărilor periculoase de climă

Pictură murală
Foto: visionary.foundation

Artiști din șase țări vor crea două picturi murale de dimensiuni mari în Sofia, pentru a atrage atenția asupra schimbărilor climatice, deșeurilor electronice și efectelor socio-economice serioase ale acestora, au anunțat din partea Fundației "Vizionari". Artiștii sunt originari din Austria, Marea Britanie, Brazilia, Spania și Columbia, iar acestora li se vor alătura artiști bulgari.

Pictura murală "Interconexiuni" va fi desenată pe peretele Școlii nr. 126 "Petko Y. Todorov",  orientat către bulevardul "Bulgaria", iar lucrările vor începe pe 14 august. "Accentul principal în imaginea artiștilor din Austria, Video.Sckre, este dat interconexiunile în natură și dintre om și natură, prezentate în imagine ca un substrat", au explicat organizatorii.

Doi zile mai târziu, în pasajul pietonal dintre bulevardele "Bulgaria" și "T. Kableshkov", vor începe lucrările la cea de-a doua pictură murală cu titlul "Anotimpuri". Aceasta va fi reprezentată de culorile celor patru anotimpuri pentru a atrage atenția locuitorilor capitalei  asupra problemei tot mai evidente a schimbărilor climatice.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Ministrul Culturii: Tezaurul de la Panaghiuriște ar trebui să se afle în Muzeul Național de Istorie

Tezaurul de aur de la Panaghiuriște este un patrimoniu național care trebuie arătat lumii, motiv pentru care cred că locul său este în Muzeul Național de Istorie, a declarat ministrul interimar al Culturii, Naiden Todorov, la bTV. La 20 iunie,..

publicat în 18.06.2024 la 20:30

Baletul Operei Naționale este invitatul Festivalului Sounds of Oradea din România

Baletul Operei Naționale este invitatul festivalului Sounds of Oradea din România, informează Opera și Baletul din Sofia. Cea de-a treia ediție a festivalului internațional se desfășoară între 14 și 16 iunie și include trei programe în spații..

publicat în 14.06.2024 la 17:00

Tabere romane și jocuri de gladiatori la Festivalul Patrimoniului Antic "Vultur pe Dunăre"

Cea de-a 18-a ediție a Festivalului Patrimoniului Antic "Vultur pe Dunăre" se va desfășura în perioada 14-16 iunie în două locații din regiunea Pleven - colonia "Ulpia Escus" de lângă satul Gigen și castrul roman "Ad Putea" din satul Riben...

publicat în 14.06.2024 la 09:30