Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Muzică, sunete de clopoței și eleganță din Orient

Încep Zilele Culturii Indiene în Bulgaria

7
Formație de dans interpretează dansul kathak
Foto: Oragnizatori

Cultura indiană va fi oaspete în Bulgaria între 15 și 24 august. Publicul din cinci orașe bulgare - Veliko Târnovo, Varna, Burgas, Sofia și Plovdiv, va avea ocazia să descopere bogăția și coloritul dansului clasic indian, care păstrează tradițiile seculare ale culturii templelor și palatelor din această țară asiatică. Special pentru aceste spectacole, din India vor veni două dintre cele mai cunoscute și consacrate interprete ale dansului clasic indian - Lina Malakar Vidj și Sharmila Mukerji.

Шармила Мукерджи

Spectatorii se vor familiariza cu frumusețea cunoscutului dans numit "kathak", în interpretarea dansatoarei  Lina Malakar Vidj. Dansul kathak este cunoscut pentru pașii și mișcările picioarelor, în timpul cărora clopoțeii de la gleznele dansatorilor dezvăluie o nouă dimensiune sonoră și îi poartă pe spectatori în lumea captivantă a melodiei, ritmului, coregrafiei și grației inegalabile a mișcărilor corpului. Dansul este interpretat pe ritmul instrumentului de percuție "tabla". De-a lungul anilor, Lina a susținut numeroase reprezentații în cadrul festivalurilor prestigioase din India și din străinătate - Orientul Mijlociu, Sri Lanka, Spania, Brazilia, Nepal, Londra.



În Zilele Culturii Indiene, publicul va  avea ocazia să o vadă și pe cunoscuta dansatoare Sharmila Mukerji, care s-a afirmat pe unele dintre cele mai prestigioase scene mondiale. Ea va prezenta eleganța dansului "odissi". Acesta este o formă de dans clasic indian, originar din templele din India de Est, unde dansatoarele numite "mahari" se rugau zeului Jagannath. Dansul "odissi" transmite mesaje spirituale și redă povești mitologice despre zeii hinduși prin mișcări complexe ale corpului, costume bogate, bijuterii și machiaj.



Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Indian pentru Relații Culturale, Ambasada Indiei în Bulgaria și Fundația Indologică "Est-Vest", împreună cu Asociația "India", cu sprijinul activ al administrațiilor locale din orașele-gazdă.
Foto: Organizatorii festivalului Zilele Culturii Indiene în Bulgaria
Editor: Veneta Nikolova



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Șeful statului a acordat Radioului Național, Medalia de onoare a Președintelui

Șeful statului Rumen Radev a înmânat Medalia de onoare Radioului Național Bulgar (BNR) - directorului său general Milen Mitev, în timpul concertului de gală de la Opera și Baletul din Sofia.  Decretul a fost emis cu ocazia celei de-a 90-a aniversări a..

publicat în 27.01.2025 la 12:00

Organizația rebelă Houthi a eliberat echipajul navei Galaxy Leader, inclusiv doi bulgari

Gruparea yemenită Houthis Ansar Allah a eliberat echipajul navei Galaxy Leader, sechestrată la sfârșitul anului 2023 în Marea Roșie, informează BNT. Căpitanul și secundul sunt cetățeni bulgari. Reuters raportează că echipajul se îndrepta spre Oman...

publicat în 23.01.2025 la 12:30
În fotografie (de la stânga la dreapta): amiralul Ercüment Tatlıoğlu - comandantul Marinei Turce, contraamiralul Kiril Mihailov - comandantul Marinei Bulgare, viceamiralul Mihai Panait - comandantul Marinei Române.

Grupul de luptă împotriva minelor din Marea Neagră va fi activat de două ori pe durata comandamentului bulgar

Sarcina principală a Grupului de luptă împotriva minelor din Marea Neagră rămâne lupta împotriva minelor plutitoare din Marea Neagră și asigurarea unei navigații libere și sigure în partea sa vestică, a declarat contraamiralul Kiril Mihailov, comandantul..

publicat în 16.01.2025 la 12:30