Conducerea Camera Industriale Bulgare s-a întâlnit cu noul ambasador bulgar la Beijing, Andrey Tehov. Președintele asociației, Dobri Mitrev, l-a informat pe diplomat că antreprenorii care fac comerț cu China consideră că relațiile de afaceri bilaterale sunt dezechilibrate din motive politice obiective.
Performanțele țării pe piața chineză ar putea fi îmbunătățite, iar prezența Bulgariei la marile târguri comerciale din China ar trebui să fie complet reconsiderată, potrivit asociației. Este important pentru companiile bulgare să intre în sectoare precum energia verde, vehiculele electrice, alimentele specifice. Cu toate acestea, companiile care au încercat să intre pe piața chineză sunt presate de către contrapartidele chineze să își dezvăluie secretele comerciale.
Industria restaurantelor din Bulgaria a ieșit în stradă pentru a protesta față de creșterea TVA-ului la 20% , prevăzută în bugetul pentru 2025. Prin blocarea a zeci de drumuri principale și intersecții aglomerate, reprezentanții sectorului și-au exprimat..
Comitetul de inițiativă pentru boicotarea lanțurilor alimentare a anunțat că protestele vor fi suspendate. Într-un comunicat oficial, organizatorii mișcării de protest au precizat că o parte dintre revendicările lor au fost îndeplinite, odată cu..
Stabilitatea politică în Bulgaria rămâne crucială pentru adoptarea monedei euro în 2026, scrie ING Think, o unitate analitică a ING Bank. Analiza se intitulează „Monitorizarea Bulgariei: adoptarea euro se profilează, dar nu este încă un fapt”, informează..
Stabilitatea politică în Bulgaria rămâne crucială pentru adoptarea monedei euro în 2026, scrie ING Think, o unitate analitică a ING Bank. Analiza se..
Comitetul de inițiativă pentru boicotarea lanțurilor alimentare a anunțat că protestele vor fi suspendate. Într-un comunicat oficial, organizatorii..
Industria restaurantelor din Bulgaria a ieșit în stradă pentru a protesta față de creșterea TVA-ului la 20% , prevăzută în bugetul pentru 2025. Prin..