Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Evoluțiile din Balcani

Foto: kryeministri.rks-gov.net

Premierul kosovar Albin Kurti efectuează o vizită neoficială la Tetovo și Skopje


Premierul kosovar Albin Kurti a efectuat o vizită neoficială la Tetovo și Skopje, la invitația primarilor municipalităților. În timpul vizitei sale, premierul Kurti a declarat că "Macedonia de Nord ar trebui să rămână mai aproape de Kosovo, Albania și Bulgaria și mai departe de Serbia, care nu s-a distanțat nici de Slobodan Milosevic, nici de Vladimir Putin". Potrivit lui Kurti, acest lucru va aduce Skopje mai aproape de aderarea la UE și va face Balcanii mai siguri. Președintele Macedoniei de Nord, Stevo Pendarovski, și premierul țării, Dimitar Kovacevski, și-au exprimat indignarea față de faptul că la evenimente au fost prezente steaguri ale "Albaniei Mari". Stevo Pendarovski a cerut sancțiuni pentru organizatori. Într-un interviu pentru Pink TV, președintele Serbiei a declarat că "ceea ce s-a întâmplat în Macedonia de Nord a fost un scandal al scandalurilor".

Activiștii anti-vaccin iau cu asalt Ministerul Sănătății din România


Activiști anti-vaccin, susținători ai partidului naționalist "Alianța pentru Unirea Românilor", au luat cu asalt Ministerul Sănătății din București, a anunțat televiziunea DiGi24.

Aceștia au încercat să ajungă la biroul ministrului român al Sănătății, Alexandru Rafila, dar au fost opriți de jandarmerie. Anterior, ministrul Rafila a refuzat să primească o delegație de anti-vaxxeri care se opun unui presupus proiect de lege privind obligativitatea vaccinării. Protestatarii au cerut demisia ministrului și au strigat "Vaccinurile sunt otravă", "Fără dictatură" și "Libertate".

"Vă asigur că majoritatea celor prezenți aici, cei mai în vârstă, au fost vaccinați în copilărie. Nu erau intoxicați, dar cred că un partid politic care atacă iresponsabil bazele sănătății publice este intoxicat", a declarat ministrul Rafilla.

Autoritățile grecești vor reforma asociațiile de suporteri ai echipelor organizate


Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a anunțat că asociațiile de suporteri ai echipelor organizate se vor închide și va rămâne deschisă o singură asociație oficială pentru fiecare echipă, care va funcționa la sediul fiecărui club de fotbal. Declarația a fost făcută după întâlnirea premierului cu președintele UEFA, Aleksander Čeferin, cu miniștrii greci și cu proprietarii cluburilor de fotbal Olympiakos, AEK, PAOK și Panathinaikos, potrivit ert.gr. Intrarea prin porțile stadionului va intra sub jurisdicția poliției. Premierul a avertizat că, dacă va fi necesar, ca măsură supremă, echipele ar putea fi excluse din competițiile europene de club. Măsurile au fost luate după meciul dintre Dinamo Zagreb și AEK Atena din 7 august, când un suporter al AEK a fost ucis într-un conflict între fanii fotbalului. Atena a condamnat cu fermitate cuvintele președintelui croat Zoran Milanovic cu privire la reținerea fanilor de fotbal din Grecia, care a declarat: "Acești oameni sunt reținuți ca și cum ar fi fost un război".

Televiziunea sârbă folosește inteligența artificială pentru satira politică

Dragan Dzilas

Televiziunea sârbă Pink a difuzat videoclipuri create de inteligența artificială. Serialele satirice prezintă declarații false ale politicienilor din opoziție în care aceștia își insultă colegii cu cuvinte generate artificial. Dragan Djilas a declarat pentru cotidianul "Danas" că "nu este vorba de satiră, ci de o înșelăciune clasică a cetățenilor". El va da în judecată mass-media pentru a opri difuzarea montajelor. Inteligența artificială și utilizarea acesteia în mass-media nu sunt reglementate în Serbia. Proprietarul televiziunii "Pink", Željko Mitrović, a anunțat pe Twitter că pregătește un nou canal de televiziune numit "Glavna TV". Acesta nu va avea angajați și va fi condus în întregime de o inteligență artificială.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Ahmed Dogan despre facțiunea lui Peevski: Marele lor scop este să elimine Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți de pe scena politică

Într-un discurs adresat membrilor partidului Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS), președintele de onoare Ahmed Dogan a atacat facțiunea lui Delian Peevski fără a menționa numele președintelui grupului parlamentar al mișcării. „Mi-e rușine de..

publicat în 24.09.2024 la 09:30

Ministrul bulgar de externe discută cu secretarul de stat al SUA despre programul de eliminare a vizelor

În cadrul unei întrevederi la New York cu Secretarul de Stat al SUA pentru Europa și Eurasia, James O'Brien, ministrul interimar de Externe, Ivan Kondov, a ridicat problema includerii Bulgariei în programul Visa Waiver al Statelor Unite. Cu această..

publicat în 24.09.2024 la 08:30
Recepție la Consulatul General al Bulgariei la New York cu ocazia Zilei Independenței a Bulgariei

Premierul Glavcev participă la o recepție la New York cu ocazia Zilei Independenței Bulgariei

O recepție cu ocazia Zilei Independenței Bulgariei a fost organizată la Consulatul General al Bulgariei la New York. Invitații oficiali au fost prim-ministrul interimar Dimitar Glavcev și ministrul interimar de externe Ivan Kondov. Glavcev a felicitat..

publicat în 23.09.2024 la 15:30