Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Inspecții comune stabilesc gradul de curățenie al Mării Negre

Foto: BGNES

Ministerul Sănătății și Asociația Consumatorilor Activi lansează controale comune privind curățenia apei de-a lungul Mării Negre, informează BNT. Verificările sunt rezultatul unui studiu realizat de Consumatorii Activi, care a constatat că apa mării este contaminată cu Escherichia coli în momente peste normă. La rândul său, Ministerul Sănătății a declarat că datele sunt incorecte și că au manipulat opinia publică în plin sezon turistic. Potrivit experților în sănătate, metodologia prin care au fost colectate probele este neclară și nu se știe în ce laborator au fost testate. La rândul lor, Consumatorii Activi au cerut verificări comune cu Ministerul Sănătății.

Între timp, oamenii de știință de la Institutul de Oceanologie din cadrul Academiei Bulgare de Științe, de la Direcția Bazinelor și de la Ministerul Mediului și Apelor au efectuat propriul studiu al apei din Marea Neagră, care a arătat că aceasta este curată de agenți patogeni și că singurele urme de poluare provin din utilizarea îngrășămintelor.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Creștere cu 20% a salariilor în sectorul turismului

O creștere cu 20% a salariilor persoanelor angajate în sezonul turistic de vară a raportat ministrul interimar al Turismului, Evtim Miloșev. Acesta a declarat pentru BNR că deficitul de forță de muncă din industrie nu se datorează doar salariilor, despre..

publicat în 08.07.2024 la 12:30

Festivalul figurilor de nisip se deschide în Burgas

Festivalul figurilor de nisip revine pentru cea de-a 17-a vară consecutivă în orașul de pe litoral, Burgas. Acesta își va deschide porțile pentru vizitatori pe 5 iulie în Parcul Ezero (Lac), informează BTA. Un spectacol special cu ocazia deschiderii va..

publicat în 05.07.2024 la 09:45
Dimitrina Goranova

Afacerile din turism vor să păstreze TVA-ul mai mic

Touroperatorii și agenții de turism bulgari speră ca noul parlament să reconsidere revenirea TVA-ului mai mare de 20% pentru afacerile lor de la 1 iulie. Aceștia cer ca pachetele turistice să fie impozitate cu TVA de 9% până la sfârșitul anului 2024, așa..

publicat în 02.07.2024 la 12:30