În luna august, 406 persoane au fost arestate pentru trafic de migranți, iar 612 pentru trafic de droguri. În Bulgaria sunt reținuți aproape 3.700 de migranți, majoritatea din Afganistan, Siria, Maroc și Pakistan. Datele au fost furnizate de Biroul Interdepartamental Specializate dintre Parchet și Ministerul Afacerilor Interne, care a fost creat pentru a sprijini cercetările preliminare, a transmis reporterul BNR Dobrina Karambolova.
Anghel Papalezov de la Direcția Centrală a Poliției Naționale a declarat că Bulgaria se numără printre țările prin care trece traficul principal de migranți.
Într-un interviu acordat BNR, secretarul general demisionat Petar Todorov a declarat că se înregistrează o escaladare a presiunii migranților în ultimele două luni. „Dacă până în iunie căminele pentru migranți erau pline la 60%, acum sunt literalmente supraîncărcate cu peste 45% din capacitate, ceea ce înseamnă că presiunea migranților este cu adevărat uriașă”, a explicat acesta. / MI
La 152 de ani după ce Bulgaria și-a pierdut fiul iubit și militantul pentru un stat liber, independent și tolerant - Vasil Levski, personalitatea sa continuă să emoționeze și să inspire bulgarii din toate generațiile. Cercetătorii continuă să studieze..
Un cetățean bulgar rănit rămâne printre ostaticii Hamas din Gaza Diplomația bulgară, fără a se da în spectacol, își folosește influența pentru eliberarea cetățenilor bulgari care sunt ostatici ai Hamas în Gaza. Am mulțumit ambasadoarei bulgare Slavena..
Aeroportul Sofia a fost redenumit oficial în Aeroportul Vasil Levski în cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc pe 19 februarie. La ceremonie au participat viceprim-ministrul și ministrul transporturilor, Grozdan Karagiov, directorul general al..
Mai multe festivități organizate astăzi în centrul Sofiei, vor marca 152 de ani de la moartea eroului-revoluționar Vasil Levski. Ceremonia de..
Aeroportul Sofia a fost redenumit oficial în Aeroportul Vasil Levski în cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc pe 19 februarie. La ceremonie au..
Un cetățean bulgar rănit rămâne printre ostaticii Hamas din Gaza Diplomația bulgară, fără a se da în spectacol, își folosește influența pentru..