O inițiativă pentru păstrarea zilei de 3 Martie ca zi națională a fost anunțată de politicieni, personalități publice, jurnaliști și sportivi.
Printre participanții la inițiativa, prezentată de europarlamentarul Petar Vitanov, se numără fostul președinte al Academiei Bulgare de Științe Ivan Yukhnovski, fostul președinte Georgi Parvanov și alții.
Potrivit lui Petar Vitanov, inițiativa a apărut ca urmare a indignării oamenilor față de propunerea de schimbare a datei la care în Bulgaria se sărbătorește Ziua Națională, 3 Martie, cu 24 Mai dată la care se sărbătorește Ziua Sfinților frați Chiril și Metodie, întemeietorii alfabetului bulgar și Ziua culturii şi literaturii slave.
Data de 3 martie reprezintă punctul culminant al luptei de secole pentru eliberarea Bulgariei de sub jugul otoman.
Inițiatorii demersului și-au anunțat disponibilitatea de a ridica problema păstrării Zilei Naționale printr-un referendum național
Potrivit prim-ministrului Nikolay Denkov, locul unei astfel de discuții este în parlament./MI
„ Metapneumovirusul nu este nou și nu provoacă boli grave. Se observă deja o scădere a incidenței în China, unde nu existat decese” , a declarat inspectorul sanitar șef de stat Docent Angel Kunchev. „ Înțeleg sensibilitatea publicului față de..
După zile la rând în care s-a raportat depășirea particulelor fine în aerul din Sofia, ca măsură de rezolvare a problemei, municipalitatea din Sofia a introdus un bilet verde în valoare de 1 BGN pentru călătoria cu transportul public, precum și parcarea..
Miercuri, vremea în vestul și centrul Bulgariei va fi predominant însorită. Vor fi înnorări semnificative în regiunile cele mai sud-estice. Temperaturile minime vor fi cuprinse între minus 1°C și 4°C, mai ridicate în estul Bulgariei, pentru Sofia în jur..
Nu am comis nicio infracțiune, acesta este un atac politic, a declarat copreședintele Continuăm Schimbarea (PP), Kiril Petkov, înainte de a intra în..
Bulgaria a înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor de includere în programul Visa Waiver al SUA, a declarat..
Poziția guvernului este constantă. Biserica Ortodoxă Bulgară (BOC) este una și indivizibilă, unitatea sa este de o importanță deosebită pentru societate...