Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2023 Toate drepturile rezervate.

Situația din Tsarevo se normalizează, se caută cauzele inundațiilor

Nikolay Denkov
Foto: EPA/BGNES

Situația din Tsarevo se normalizează treptat, în această dimineață am discutat cu oamenii din comitetul de criză de acolo, a declarat premierul Nikolay Denkov, care răspunde pe Facebook la întrebările cetățenilor și jurnaliștilor cu privire la activitatea trimestrială a cabinetului. 

Conform spuselor acestuia, electricitatea și apa sunt funcționale peste tot, dar există probleme cu apa potabilă și cu drumurile din zona inundată de pe coasta sudică a Mării Negre. 

"Treptat, cu ajutorul Ministerului de Interne, turiștii sunt mutați. Există încă blocaje din cauza podurilor și a trotuarelor distruse", a adăugat el. 

În zilele următoare vor fi identificate cele mai urgente reparații, iar fondurile pentru acestea vor fi deblocate imediat, a dat asigurări premierul. În plus, cetățenii ai căror proprietăți au fost avariate în urma inundațiilor, vor putea beneficia de asistență financiară din partea statului. 

Nikolay Denkov a mai spus că „se caută cauzele dezastrului, iar în acest scop se efectuează controale. Au apărut deja informații conform cărora procuratura s-a autosesizat - aceasta este sarcina sa, având în vedere că există victime. Mă aștept să vină cu concluzii", a subliniat premierul. El a descris reacția instituțiilor ca fiind fulgerătoare. /DC

Mai multe din categorie

Moștenitorii grădinarilor bulgari din Ungaria vor ca munca strămoșilor lor să fie recunoscută ca patrimoniu cultural imaterial de către UNESCO

Puțini știu că drumul marelui luptător bulgar Dan Kolov spre un titlu mondial la lupte libere a început în Ungaria. Înainte de a pleca în SUA în 1909, viitorul campion de la vârsta de 13 ani a lucrat timp de 4 ani la ferma horticolă din Budapesta a unui..

publicat în 05.12.2023 la 18:15

Elevii bulgari, pe ultimul loc în UE la matematică, citire și științe

Cincizeci și patru la sută dintre elevii bulgari se situează sub nivelul minim critic la matematică, 53 la sută nu au competențe de bază la citire, iar 48 la sută au deficiențe grave la științe. Acestea sunt rezultatele sondajului PISA 2022, realizat pe..

publicat în 05.12.2023 la 17:30

Lukoil își revizuiește strategia privind activele din Bulgaria, inclusiv vânzarea afacerii sale

"Lukoil a început să-și revizuiască strategia de active din Bulgaria și va analiza diverse opțiuni, inclusiv vânzarea afacerii'', a anunțat compania. Compania a început să-și revizuiască strategia de active, având în vedere schimbarea semnificativă a..

publicat în 05.12.2023 la 15:00