Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Fermierii rămân la intrarea în Sofia, cu disponibilitate de protest

Foto: BTA

Tractoarele fermierilor care protestează, nu vor intra în Sofia, a declarat pentru BNR președintele Asociației Naționale a Producătorilor de Cereale, Ilia Prodanov. Însă producătorii nemulțumiți de politica agrară, rămân în pregătire de protest la intrare în capitală. 

Organizațiile din branșă au discutat propunerile pe care, după trei ore de negocieri, le-au primit de la guvern. 

În cazul în care Comitetul de protest al agricultorilor va semna un acord cu guvernul și toate revendicările lor vor fi îndeplinite, protestatarii se vor dispersa. Agricultorii se întâlnesc la ora 10.00 în localitatea Dolni Bogrov pentru a aștepta semnarea memorandumului.

După două zile de blocaje rutiere și demonstrații, premierul Nikolai Denkov a anunțat că importurile de floarea-soarelui din Ucraina vor fi suspendate temporar până când vor fi negociate cu Kievul cote specifice de import. Despre condițiile de import pentru restul cerealelor ucrainene, guvernul va negocia cu Bruxelles-ul, iar în prezent se discută despre fonduri suplimentare pentru sprijinirea sectorului. 

Guvernul va aloca peste 31 de milioane de euro (63 de milioane de leva) sub formă de ajutoare pentru fermieri, pentru a compensa pierderile cauzate de războiul din Ucraina, a promis ministrul de finanțe Assen Vassilev. AI



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Consiliul Еconomic și Social al Bulgariei propune schimbarea urgentă a regiunilor europene de planificare

Consiliul Еconomic și Social al țării a adoptat o declarație privind „Regiunile de planificare în Bulgaria” și propune schimbarea acestora pentru a promova dezvoltarea regională. Consiliul Economic și Social consideră că există un dezechilibru grav în..

publicat în 16.12.2024 la 13:15
Liudmila Petkova

Bulgaria nu îndeplinește toate criteriile pentru zona euro, bugetul pentru 2025 stagnează

Execuția bugetară va fi de 3%. În Adunarea Națională, viceprim-ministrul și ministrul interimar al Finanțelor, Liudmila Petkova, a subliniat că acesta este rezultatul eforturilor depuse, și nu rezultatul planificării bugetare, deoarece o mare parte din..

publicat în 13.12.2024 la 19:15

Sindicatul KNSB solicită introducerea unui salariu național de subzistență

Conducerea Confederației Sindicatelor Independente din Bulgaria (KNSB) insistă ca în Bulgaria să fie introdus un salariu național de subzistență, salariul minim din țară urmând să atingă cel puțin 80% din salariul de subzistență până în 2027. Potrivit..

publicat în 13.12.2024 la 10:30