"Este inacceptabil ca statul rus, în persoana ambasadoarei Mitrofanova, să închidă un templu, mai mult decât atât, acesta se află sub jurisdicția Patriarhului bulgar și a Bisericii Ortodoxe Bulgare", a scris pe Facebook ministrul bulgar al Justiției, adăugând că "în acest fel, ambasadoarea Mitrofanova ne împiedică pe toți să ne oferim rugăciunile și să ne închinăm la moaștele Sfântului Serafim de Sofia Făcătorul de Minuni". Iată cum a comentat ministrul Atanas Slavov decizia Ambasadei Rusiei de a închide Biserica Sfântul Nicolae Făcătorul de Minuni, după ce Sofia a expulzat trei dintre preoții săi acuzați de spionaj pentru Moscova.
Ministrul Slavov a descris ceea ce s-a întâmplat drept "autocrație canonică". El a presupus că statul ar putea lua măsuri din cauza bisericii închise din capitală.
Potrivit mitropolitului Ciprian, patriarhul rus Kirill, care urmează să trimită un nou reprezentant al bisericii sale în țară, este posibil să decidă când va fi deschisă biserica.
GERB nu va sprijini bugetul în niciuna dintre părțile sale, a declarat liderul GERB Boiko Borisov reporterilor în parlament. Legea care obligă Ministerul de Finanțe să stabilească un deficit de 3% trebuie să fie abrogată, a spus el, sau, în paralel cu..
A doua procedură de alegere a președintelui Curții Supreme Administrative a fost încheiată pentru că nu au existat nominalizări Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a luat această decizie în unanimitate și nu este clar când ar putea avea loc o a..
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, sosește astăzi în Bulgaria pentru o vizită. Pe terenul de antrenament "Novo Selo", acesta se va informa cu privire la activitățile Grupului multinațional de luptă cu Italia, pentru care Bulgaria e țară gazdă...
Președintele a amânat până la 13 ianuarie 2025 predarea primului mandat exploratoriu pentru formarea unui guvern către GERB. Înainte de ceremonia..
GERB-SDS încheie negocierile pentru formarea unui guvern regulamentar din cauza refuzului formațiunii "Bulgaria Democrată" (DB) de a sprijini un candidat..
Președintele Parlamentului: Nu este o problemă pentru stat că primul trimestru este fără un buget adoptat Nu este o problemă pentru stat faptul că..