Federația bulgară de tenis a refuzat să găzduiască turneul ATP 250 Sofia Open din cauza unor "circumstanțe independente de voința sa". Motivul este posibila desfășurare a alegerilor locale, care nu permite sălii Arena Sofia din capitală să găzduiască turneul.
Sofia găzduiește din nou un turneu de tenis ATP din cauza războiului din Israel
Din cauza legii marțiale declarate în Israel, Asociația jucătorilor profesioniști de tenis ATP a propus federației bulgare ca Sofia să înlocuiască Tel Avivul ca organizator al turneului, prevăzut să se desfășoare între 4 și 11 noiembrie anul acesta.
În scurt timp, federația bulgară a reușit să obțină autorizațiile necesare, dar, în ciuda eforturilor depuse, nu a fost găsită o sală adecvată pentru un astfel de eveniment mondial
Peste 6.000 de alergători vor lua parte la cea de-a 41-a ediție a Wizz Air Sofia Marathon, au anunțat organizatorii în cadrul unei conferințe de presă, cu aproape două săptămâni înainte de start. Cel mai lung traseu de 42 de kilometri va avea în acest an..
Reprezentanții misiunilor diplomatice din Sofia împreună cu o echipă de refugiați și organizații de tineret și studențești vor participa astăzi la un turneu caritabil de fotbal pe terenurile Bazei Naționale de Fotbal „Boyana” din capitală. Fondurile..
Cel mai bun baschetbalist bulgar, Alexander Vezenkov, a câștigat primul său trofeu după revenirea la echipa de frunte „Olympiacos”. Lui i se datorează principalul merit pentru triumful echipei în fața marii rivale Panathinaikos în disputa Supercupei...