Bulgaria condamnă cu fermitate actul terorist al Hamas și susține ferm Israelul. Acesta este mesajul transmis de președintele Rumen Radev, președintele Parlamentului Rosen Jeliazkov, vicepremierul Mariya Gabriel și procurorul-șef interimar Borislav Sarafov, care au participat la rugăciunea pentru pace organizată de organizația evreilor din Bulgaria "Shalom" în sinagoga centrală din Sofia.
Evenimentul este un semn de compasiune pentru victimele atacului terorist comis de mișcarea radicală Hamas împotriva Israelului la 7 octombrie și un apel la pace în regiune. La rugăciune au participat miniștri, parlamentari, ambasadori și reprezentanți ai comunității evreiești din Bulgaria. Aceștia și-au exprimat opinia că Israelul are dreptul de a răspunde prin toate mijloacele permise de dreptul internațional.
Este extrem de important ca ostaticii deținuți de teroriști să fie eliberați cât mai repede posibil, au subliniat reprezentanții diferitelor instituții din Bulgaria. Participanții și-au exprimat speranța că conflictul nu va escalada în întreaga regiune, a informat reporterul Marta Mladenova.
Prioritățile președinției poloneze a UE, prezentate la Sofia Principalele priorități ale președinției poloneze a Consiliului UE vor fi problemele de apărare și securitate, protecția persoanelor și a frontierelor, rezistența la interferențele străine și..
Noul ministru al afacerilor externe al Bulgariei, Gheorg Gheorghiev, a avut prima sa conversație telefonică cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas. Gheorghiev a subliniat angajamentul..
În 2024, democrațiile au profitat de schimbările politice și tehnologice prin înlăturarea liderilor nereușiți, abandonarea ideilor învechite și îmbrățișarea unor priorități noi și bine fundamentate, a declarat președintele Rumen Radev în cadrul celei..
Ministrul bulgar de externe a lăudat eforturile continue ale Qatarului de a promova pacea în Orientul Mijlociu și de a media o încetare a focului între..
Autoritățile suedeze au reținut o navă suspectată de sabotarea unui cablu submarin de fibră optică în Marea Baltică. Nava este vasul bulgăresc Vejen, care..