Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

29 octombrie este Ziua bulgarilor basarabeni

Oksana Jeliapova din Republica Moldova: Bulgarii basarabeni sunt luptători și puternici

Prima bulgăroaică basarabeană care a câștigat concursul Miss Bulgaria Univers a declarat pentru Radio Bulgaria

Foto: личен архив

Bulgarii basarabeni sunt "o parte integrantă a corpului național bulgar, a comunității spirituale și culturale bulgare. Ei vor rămâne, pentru că legătura dintre noi și ei este de nezdruncinat" - scria în singurul număr al ziarului "Basarabia bulgară", care a apărut la Sofia la 28 noiembrie 1938 și care a cerut ca o zi pe an "să fie pentru ei și pentru noi o mare sărbătoare a spiritului bulgar". Acea zi este 29 octombrie. Data Zilei bulgarilor basarabeni nu a fost aleasă întâmplător, iar transformarea ei într-o tradiție a durat ani de zile.

"La 29 octombrie 1838 a fost sfrințita biserică a Transfigurării Domnului din orașul Bolgrad, Ucraina. Ea a fost construită de bulgarii basarabeni în semn de recunoștință față de statul de atunci pentru că le-a oferit posibilitatea de a se dezvolta, de a trăi liber, de a face comerț etc. - În 1938, când în Bulgaria exista deja o comunitate numeroasă de bulgari basarabeni, care au luat parte la dezvoltarea noului stat bulgar, aceștia au propus ca ziua dedicării templului să fie sărbătorită în Bulgaria ca Ziua bulgarilor basarabeni, pentru a întări relațiile dintre bulgarii din Bulgaria și cei din Basarabia. În 1939, însă, a început cel de-al Doilea Război Mondial, iar această sărbătoare nu a reușit să se impună. Ea a fost restabilită abia în 1989, la sugestia Societății pentru Relații cu Bulgarii Basarabeni și Tavrieni "Rodoliubeț" (Patriot), iar un an mai târziu, Agenția pentru Bulgarii din străinătate a preluat cu toată inima această inițiativă și de atunci încercăm să promovăm această zi."

Райна Манджукова

Începând de anul trecut, agenția organizează, de asemenea, un festival, al cărui scop este de a prezenta unei game mai largi de persoane tradițiile, obiceiurile și legăturile puternice cu patria strămoșească care mențin unită această comunitate bulgară. Ediția din acest an a avut loc cu o săptămână mai devreme decât de obicei, deoarece Ziua bulgarilor basarabeni coincide cu alegerile locale din Bulgaria, dar acest lucru nu a diminuat emoțiile festivalului.

Printre participanții la sărbătoarea din centrul Sofiei s-a numărat și Oksana Jeliapova, o bulgăroaică basarabeană din Republica Moldova. Ea acceptă unitatea bulgarilor basarabeni ca fiind cauza sa și cu aceasta câștigă titlul "Miss Bulgaria Universe" pe 24 octombrie 2022.

"Pentru a participa, era obligatoriu să-ți aperi cauza - ne explică Oksana regulile concursului - Eu am vrut neapărat să amintesc istoria bulgarilor basarabeni, am făcut multe eforturi pentru asta timp de un an. Aceasta a fost ca un exemplu pentru frumoșii noștri tineri bulgari basarabeni, cărora trebuia să le arăt cum totul este posibil, bazându-mă nu doar pe viziunea lor, ci și pe intelectul lor. Nu s-a mai întâmplat niciodată ca o bulgăroaică basarabeancă să câștige."

În calitate de avocat și mamă a doi copii de 9 și 11 ani, Oksana este o adevărată întruchipare a acestor cuvinte și un exemplu de persoană care își susține în mod activ opiniile și schimbă lumea din jurul ei. Ea este fericită că cauza ei a adus-o în Bulgaria:

"Suntem un popor foarte luptător, puternic și trebuie să fim mai receptivi și mai uniți peste tot. Sunt foarte fericită că a fost organizată o astfel de sărbătoare frumoasă și sper că în anii următori tot mai mulți oameni se vor alătura concertelor, cauzelor caritabile și altor evenimente de acest gen. Ideea unor astfel de sărbători este de a deveni mai uniți, de a ne sprijini și de a ne ajuta unii pe alții - doar așa poate exista pace. Pentru asta luptă acum întreaga lume."

Născută în orașul Chișinău într-o familie mixtă, formată dintr-o moldoveancă și o bulgăroaică și cu rădăcini în orașul Tvardia (regiunea Taraclia), Oksana nu încetează să se îngrijească de copiii basarabeni din ambele orașe, oferindu-le cărți și manuale în limba bulgară. Ea speră ca mai mulți dintre ei să aibă posibilitatea de a veni la diferite tabere de vară sau de iarnă în Bulgaria, la care ei continuă să viseze. Potrivit statisticilor oficiale, în Republica Moldova există aproximativ 80.000 de etnici bulgari. Aproximativ jumătate dintre ei trăiesc compact în regiunea Taraclia, iar în capitala moldovenească Chișinău sunt aproximativ 9 000.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Protestatarii cer demisia șefului Agenției Bulgare pentru Siguranța Alimentară

Sute de persoane s-au adunat în fața clădirii Consiliului de Miniștri în apărarea creșterii animalelor în Bulgaria și în sprijinul familiei din Velingrad a cărei turmă de oi a fost amenințată cu sacrificarea. Protestatarii au cerut demisia..

publicat în 12.12.2024 la 15:30
Foto: Facultatea de Filologii Slave a Univ. Kliment Ohridski

Profesoara și traducătoarea de limba română Lora Nenkovska a fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural Român

Dr. Lora Nenkovska, traducător, profesor de limba română și cercetător la Universitatea din Sofia, se numără printre bulgarii care distinși pentru contribuția lor la consolidarea relațiilor bilaterale dintre România și Bulgaria. Decretele de acordare a..

publicat în 12.12.2024 la 10:30

Asociația bulgară a capitalului industrial solicită rescrierea bugetului 2025

Consiliul Național pentru Cooperare Tripartită a discutat proiectul de buget pentru 2025. Sindicatele și unele dintre organizațiile patronale și-au exprimat sprijinul pentru propunere. Potrivit lui Kancio Stoicev, vicepreședinte al Asociației Bulgare a..

publicat în 11.12.2024 la 15:30