Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Pentru al doilea an consecutiv bulgarii de pe Coasta de Vest a SUA vor distinge personalități de seamă

Premiile Fundației BGface sunt în mai multe domenii - știință, artă, cultură și educație

Maria Bakalova, Elka Ruskov și Dimitar Marinov
Foto: Consulatul General al Bulgariei la Los Angeles

Pentru al doilea an consecutiv, bulgarii de pe Coasta de Vest a SUA îi vor premia pe cei mai remarcabili dintre ei în mai multe domenii - știință, artă, cultură și educație. De asemenea, va fi înmânat un Certificat pentru Prietenii Bulgariei în străinătate, iar anul acesta candidatul pentru acesta este Martin Koenig - etnologul american care a auzit vocea magică a Valiei Balkanska la Târgul Național de Folclor din Koprivștița, iar apoi a avut o contribuție semnificativă pentru ca melodia populară bulgară "Izlel e Delio Haidutin" să zboare în spațiul cosmic la bordul navetei spațiale Voyager 1.

Premiile sunt decernate în urma ideii fundației BgFace, evenimentul urmând să aibă loc pe 1 noiembrie la Los Angeles, aflăm de la Maria Samicikova, asociată a Radio Bulgaria în Las Vegas:

"Într-una dintre cele mai dragi sărbători - Ziua Trezirii Naționale, ne vom aduna pentru a recompensa bulgarii talentați și de succes și patrioții care iubesc Bulgaria, cultura și educația bulgară", spune ea și precizează:

"Ceremonia de premiere are loc cu amabilitatea consulului general al Bulgariei la Los Angeles, Boiko Hristov, și a lui Ognian Gavrilov, președintele BgFace, care este unul dintre cei mai stabili avocați bulgari de pe Coasta de Vest a SUA, trăiește și practică în Sacramento - capitala Californiei. Avocatul Gavrilov oferă o bursă studenților bulgari care au șansa de a-și continua educația aici într-un program de masterat. Premiile se acordă în mai multe domenii, iar anul acesta cea mai puternică competiție se manifestă în domeniul culturii, cu șapte nominalizări."

Foto:‌ Consulatul General al Bulgariei la Los Angeles

"Premiile acoperă în primul rând cele 7 state de pe Coasta de Vest - California, Nevada, Arizona, Utah, Washington, New Mexico și Hawaii. Până în prezent, cele mai multe nominalizări sunt primite de la comunitățile bulgare din primele cinci state. Sperăm ca anul viitor să avem un răspuns și mai puternic și mai multe nominalizări din alte state din regiunea noastră din SUA", spune Maria Samicikova, neexcluzând însă extinderea în viitor a geografiei premiilor pentru bulgarii de peste Ocean.

La eveniment, care va avea loc într-unul dintre cele mai mari centre de arte performative din Los Angeles - "Dorothy Chandler Pavilion", compatrioții noștri de pe Coasta de Vest așteaptă invitați foarte speciali din partea guvernului local al statului California, precum și pe ministrul bulgar de externe Mariya Gabriel.

Text: Maria Samicikova, Las Vegas, SUA

Ediție îngrijită de Elena Karkalanova




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Deputații aleg din nou președintele Adunării Naționale

După ultima încercare nereușită de a alege președintele Adunării Naționale, deputații se vor întruni, din nou, pe 22 noiembrie, de la ora 10.00. La ultimul vot de miercuri, 20 noiembrie, candidații care au obținut cel mai mare sprijin au fost Raya..

publicat în 22.11.2024 la 09:30
Constituția

Curtea Constituțională a declanșat o procedură privind cererea lui Rumen Radev de a elimina modificările din Constituție

Curtea Constituțională a inițiat o procedură privind cererea președintelui Rumen Radev de a declara neconstituționale modificările aduse legii fundamentale de cea de-a 49-a Adunare Națională.  Acestea se referă la eliminarea interdicției privind dubla..

publicat în 22.11.2024 la 08:30

Miniștrii de externe din Bulgaria și Albania își reafirmă sprijinul pentru accelerarea construcției Coridorului 8

Ministrul de externe interimar al Bulgariei, Ivan Kondov, și omologul său albanez, Igli Hasani, au confirmat angajamentul ferm al celor două țări pentru construcția accelerată a Coridorului 8 de transport. Cei doi au avut o întrevedere bilaterală în..

publicat în 21.11.2024 la 15:30