Nikola Rahnev a câștigat premiul "Deșteptătorul Deceniului" al ascultătorilor și utilizatorilor Radioului Național din Bulgaria. El este deținătorul titlului de Trezitorul anului 2019.
În cadrul ceremoniei, statueta i-a fost înmânată lui Nikola Rahnev de către ministrul Muncii și Politicii Sociale, Ivanka Șalapatova. Rahnev are 40 de ani, cu o experiență uriașă în administrarea afacerilor și în consultanță. Prin campania sa de plantare de copaci (Gorata.bg) a contribuit la plantarea a peste 2 milioane de copaci.
Rahnev a fost unul dintre primii voluntari care au ajutat satele inundate din jurul Karlovo în 2022, în timp ce casa sa "Îmbrățișări din Bulgaria" a oferit un acoperiș deasupra capului a zeci de refugiați din Ucraina. De asemenea, el a coordonat strângerea de fonduri și trimiterea de ajutoare în zonele afectate de cutremur din Turcia și Siria. "A face binele este cea mai scurtă cale spre fericire", a declarat Nikola Rahnev în momentul în care a primit premiul.
Lucrăm cu Institutul INSAIT din Sofia. Dacă ne aprobă proiectul, în 2026 vom construi o fabrică de inteligență artificială, a declarat pentru Radioul Național Bulgar Petar Statev de la Consiliul de Supraveghere al Sofia Tech Park. Supercomputerul..
Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor intenționează să concesioneze Aeroportul Plovdiv, a anunțat viceprim-ministrul și ministrul de resort, Grozdan Karadzhov, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții industriei aviatice. Oficialul a precizat că..
Cea de-a 33-a ediție a expoziției internaționale „Agra 2025” va aduce în prim-plan cele mai noi soluții tehnologice și inovații din domeniul agriculturii și agroindustriei. Evenimentul se va desfășura între 18 și 22 februarie 2025 în cadrul Târgului..
Aeroportul Sofia funcționează normal în condiții de iarnă, a anunțat BTA. Pistele pentru decolare și aterizare au fost curățate. Aeronavele sunt tratate..
Ministerul Turismului din Bulgaria va crea o hartă pentru locurile turistice greu accesibile Ministerul bulgar al Turismului va depune eforturi pentru a..
Agenția bulgară de presă BTA a sărbătorit 127 de ani de la primul său buletin de știri. Au fost prezentate un nou centru de știri, o sală de lectură și..