Senatul din Ohio a adoptat la 13 decembrie 2023 o rezoluție care onorează patrimoniul cultural bulgaro-american din acest stat. Rezoluția celebrează realizările unor persoane care fac parte din istoria comună a Bulgariei și a Statelor Unite.
Acestea sunt: corespondentul de război Januarius MacGahan, ale cărui reportaje despre reprimarea sângeroasă a revoltei din aprilie (1876) au convins comunitatea internațională să sprijine lupta de eliberare a Bulgariei; bulgarii macedoneni Tom și Jeff Kiradjiev, descoperitorii celebrului chili Cincinnati; omul de știință Viden Tabakov, ale cărui evoluții au contribuit la primul zbor al NASA pe Lună; primul senator american de origine bulgară, Tom Tamash.
De asemenea, a fost onorată activitatea miilor de imigranți bulgari din regiunea Macedonia și a Organizației Patriotice Macedonene (MPO) pe care aceștia au fondat-o în 1922. Organizația, care continuă să promoveze drepturile omului pentru toți oamenii din Macedonia, indiferent de etnia lor, va fi, de asemenea, onorată, potrivit BGNES.
Facultatea de Fizică a Universității din Sofia „Sf. Kliment Ohridski” din Sofia își deschide astăzi laboratoarele pentru o «Zi de toamnă» specială, în care copii și adulți inspirați de știință să petreacă câteva ore interesante și fructuoase...
Cu ocazia Zilei mondiale a diabetului, instituțiile medicale din diferite orașe din Bulgaria organizează consultații gratuite pentru persoanele cu diabet și cele expuse riscului de a dezvolta această boală. Potrivit Societății Bulgare de Endocrinologie,..
Scurtmetraje originale create de elevi vor fi proiectate în orașul Lovech în cadrul programului „ Învață, povestește, filmează! Clima și ecologia întâlnesc arta”. Tinerii cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani vor lua parte, de asemenea, la discuții în..
Din anul școlar viitor, liceul românesc cu predare intensivă a limbii române „Mihai Eminescu” s-ar putea muta într-o clădire din centrul Sofiei,..
Bulgăroaica Sasha Bezuhanova, Executiv din industria digitală și filantrop recunoscut la nivel internațional, a primit prestigiosul Women in Tech Global..
Cea mai tânără bunică din Bulgaria are doar 28 de ani, a declarat pentru BNR doctorul Antonio Dushepeev, șeful Maternității de la Spitalul Universitar..