Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Intră în vigoare un regim de declarare anticipată a mărfurilor cu risc fiscal ridicat

Foto: BGNES

Agenția Națională de Venituri introduce, începând cu data de 3 ianuarie, un regim de declarare prealabilă obligatorie pentru transportul de mărfuri cu risc fiscal ridicat. Printre acestea se numără carnea, laptele, untul, ouăle, fructele și legumele, nucile etc. 

Controlul vizează transporturile efectuate cu mijloace de transport care depășesc 3,5 tone, care pornesc de pe teritoriul unei țări terțe și se termină pe teritoriul Bulgariei, precum și cele care pornesc și se termină pe teritoriul țării. 

Livrările trebuie să fie declarate în prealabil la Agenției Național de Venituri, care va genera un număr unic de transport (UNN) care trebuie comunicat conducătorului mijlocului de transport sau persoanei care însoțește mărfurile. Valabilitatea acestui cod este de 14 zile.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Plamen Dimitrov

KNSB: Costul lunar al vieții pentru o familie de trei persoane se ridică la 1.315 de euro

2615 leva (1315 de euro) este costul lunar al vieții pentru o familie de trei persoane - doi adulți care lucrează și un copil, se arată în analiza Confederației Sindicatelor Independente din Bulgaria (KNSB).KNSB a prezentat date din iunie 2024. Costul..

publicat în 17.07.2024 la 14:00
Andrey Gyurov

BNB dorește ca justiția și parlamentul să se pronunțe asupra cazului cu subguvernatorul

Până când instanța și parlamentul se vor pronunța dacă Andrei Gyurov poate fi subguvernator, șef al Departamentului de Emisii și membru al Consiliului guvernatorilor Băncii Naționale a Bulgariei (BNB), acesta este suspendat din exercitarea atribuțiilor..

publicat în 17.07.2024 la 12:30

Pregătirile pentru introducerea monedei euro în Bulgaria fac progrese bune

Pregătirile tehnice pentru introducerea monedei euro în Bulgaria continuă într-un ritm bun, a declarat viceprim-ministrul și ministrul Finanțelor, Lyudmila Petkova, în cadrul reuniunii miniștrilor Economiei și Finanțelor din UE - ECOFIN de la Bruxelles...

publicat în 17.07.2024 la 10:30