Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Aeroporturile din Sofia și Burgas sunt pregătite să deschidă coridoarele Schengen peste noapte

Aeroport Sofia
Foto: Vasil Nikolov

2/3 dintre pasagerii aeroportului din Sofia, vor trece mai repede prin terminale după intrarea Bulgariei în Schengen aerian din 31 martie, pentru că nu vor mai avea control al pașapoartelor, a declarat pentru portalul "Sega" Jesus Cabajero, CEO al companiei-operator al aeroportului. Deschiderea coridoarelor de liberă trecere va avea loc peste noapte. 

"Suntem pregătiți de mult timp, deoarece am trecut mai multe controale ale UE, ceea ce a contribuit și la aderarea la Schengen", a adăugat el. Distribuția zborurilor la terminalele 1 și 2 va fi diferită față de cea actuală, iar împreună cu companiile aeriene se va desfășura o campanie de informare pentru ca niciun pasager să nu se îndrepte către un terminal greșit.

Aeroportul Burgas și-a anunțat, de asemenea, disponibilitatea de a intra în Schengen. "Încă de la proiectarea Terminalului 2 s-a planificat îndeplinirea condițiilor pentru deservirea pasagerilor din Schengen", a declarat pentru BTA directorul executiv al aeroportului din Burgas, Georgi Chipilski. 70% dintre pasagerii aeroporturilor din Sofia și Burgas provin din țările Schengen



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

201 copii bulgari își vor îndeplini visul de a vedea spațiul cosmic, la Space Camp Türkiye

Primul grup de 37 de elevi bulgari au plecat spre Izmir pentru a participa la Space Camp Türkiye. În total, 201 copii bulgari vor participa în această vară la tabăra spațială, jumătate dintre ei beneficiind de burse. Space Camp Turkiye este unul dintre..

publicat în 01.07.2024 la 12:30
Mitropolitul Daniil de Vidin

Biserica Ortodoxă Bulgară are un nou Patriarh

Mitropolitul Daniil de Vidin a fost ales noul Patriarh al Bulgariei. La turul doi al alegerilor, Mitropolitul Daniil a primit 69 de voturi, iar Mitropolitul Grigorie de Vrața 66. 3 voturi erau invalidate.  Mitropolitul Daniil - cu numele laic Atanas..

publicat în 30.06.2024 la 16:00
Kalin Stoianov

Baronul drogurilor Brendo, aflat pe lista roșie a Interpol, se ascunde în Bulgaria din 2022

Infamul rege al drogurilor Brendo, aflat pe lista roșie a Interpol din 2018, se ascunde în Bulgaria de doi ani. Acest lucru a fost anunțat în Parlament de ministrul de interne interimar Kalin Stoianov. Evelin (Brendo) Banev, care s-a predat luni la..

publicat în 28.06.2024 la 17:00