Proiectul Artiștii Cânăreți, în cadrul căruia fețe populare din lumea artistică din Bulgaria interpretează cântece scrise special pentru ele, se extinde cu încă un titlu. Cel de-al 34-lea cântec din cadrul proiectului este Unde a Fugit Dragostea și este prezentat de două doamne emblematice ale scenei bulgare - muzicale și teatrale.
Actrița Stefania Koleva se află pentru prima dată alături de cântăreața Margarita Hranova în Unde a Fugit Dragostea. Versurile sunt semnate de Gina Dundova - Panceva, muzica este scrisă de Ivan Krâstev, iar Gheorghi Țvetkov a realizat aranjamentul. În videoclipul cântecului în rolul principal vedem un alt actor - Vladimir Liuțkanov.
Să ne cufundăm în lumea poetică pe care Margarita Hranova și Stefania Koleva o recreează cu multă tandrețe și cu întrebarea.
Pe fire s-a stins cântecul,
aripile păsărilor au înghețat
iar orizontul părea să devină mut,
lăsând vântul din nord fără suflare.
Și în ochiul albastru al eternității
Tristețea norilor negri se țese,
și apoi înghețul s-a strecurat
Și-ntr-o clipă a scaldat orice floare gingașă.
Departe de noi a fugit râsul,
Printre umbrele de doruri albe,
Gâfâind pe drumul lor abrupt,
Visele noastre, conduse în tăcere.
Poate că aici - în templul nopții
Stelele au aprins acum o lumânare,
rugându-se ca dragostea să se întoarcă
Din nou în inimile de sub streașină.
Și dragostea, unde este?
Își va găsi din nou scânteia
În inimile noastre, înăbușite în frig?
Oare vântul o va prinde din urmă?
”Este un frig cumplit, lemnul și piatra crapă, suntem fără mâncare de două-trei zile, totuși el cântă și este mereu vesel! Seara - înainte de a merge la culcare - cântă; dimineața, de îndată ce deschide ochii, cântă din nou” - așa îl descrie poetul și..
Pentru prima dată, trei orchestre din trei țări balcanice învecinate au urcat pe aceeași scenă. Filarmonicii din Sofia, Filarmonicii Macedoniei de Nord și Orchestrei Simfonice de Stat din Salonic li s-au alăturat Corul Filarmonicii Naționale Bulgare..
Trupa Ostava începe anul cu o piesă nouă și un mini turneu de cluburi. ”Vinovat” este titlul noului single, care marchează cu încredere drumul către un nou album. Muzica și versurile sunt din nou semnate de Svilen Noev, frontmanul și unul dintre cei doi..
Pentru prima dată, trei orchestre din trei țări balcanice învecinate au urcat pe aceeași scenă. Filarmonicii din Sofia, Filarmonicii Macedoniei de Nord și..
”Este un frig cumplit, lemnul și piatra crapă, suntem fără mâncare de două-trei zile, totuși el cântă și este mereu vesel! Seara - înainte de a merge la..