Anton Kirtschev a câștigat două titluri mondiale la biatlon la Jocurile Masters de iarnă din Lombardia, a anunțat Comitetul Olimpic Bulgar.
Kirtschev a dominat ambele discipline la categoria de vârstă 55-59 de ani, obținând mai întâi aurul la distanța lungă și apoi la sprint, în competiție cu norvegieni, canadieni și finlandezi. Biatlonul a pornit de la stațiunea de iarnă Vermiglio din Italia.
Kirtschev a fost atlet național de biatlon între 1986 și 1991, cucerind numeroase titluri naționale și clasări în fruntea Cupei Mondiale, a precizat Federația bulgară de biatlon.
Cea mai bună jucătoare de tenis bulgară, Victoria Tomova, a ajuns în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Bad Homburg. Ea a obținut a treia sa victorie consecutivă în orașul german - una în calificări și două pe tabloul principal. Victoria..
Tihomir Ivanov a câștigat concursul masculin de săritură în înălțime din cadrul turneului Sinner Hochsprungmeeting de la Sinn, Germania. Campionul bulgar, în vârstă de 29 de ani, a sărit 2,21 metri la a doua încercare. Tobias Potye, din țara gazdă, a..
În cadrul unei ceremonii care va avea loc astăzi în Sala de onoare cu stemă, a Președinției, șeful statului bulgar, Rumen Radev, va premia 30 de elevi din întreaga țară. Aceștia sunt participanții la inițiativa "Sport cu președintele", al cărei..
Ludogoreț, campioana Bulgariei la fotbal, s-a impus cu 2-0 în fața bielorușilor de la Dinamo Minsk, într-un meci din turul doi preliminar al Ligii..
Jocurile celei de-a 33-a ediții a Olimpiadei de vară se vor deschide oficial la Paris. Șeful statului Rumen Radev, se află cu această ocazie, în capitala..
Bulgaria câștigă în mod regulat medalii la Jocurile Olimpice de vară, începând cu1952. Primul atlet autohton care s-a întors cu bronz de la Jocurile de la..