Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Parlamentul a adoptat definitiv legea Băncii Naționale care reglementează statutul monedei euro

Foto: BGNES

Parlamentul a adoptat definitiv amendamentele la legea Băncii Naționale, care reglementează integrarea juridică a Băncii centrale bulgare în sistemul euro, la introducerea euro ca monedă a Bulgariei. Modificările se referă la statutul monedei euro, la designul cu însemnele naționale a monedelor euro, la punerea în circulație și retragerea din circulație a acestora. 

Legea urmează să intre în vigoare în ziua specificată în decizia Consiliului UE privind adoptarea euro de către Bulgaria.

În timpul dezbaterilor aprinse, formațiunea „BSP pentru Bulgaria" a declarat că Bulgaria nu este încă pregătită să adere la zona euro. De la formațiunea ”Renașterea” s-au exprimat temerile legate de creșterea prețurilor și a inflației după aderarea la zona euro și cele legate de pierderea suveranității. PP-DB a fost ferm convins că este ridicol să se vorbească despre o pierdere de suveranitate, deoarece în prezent ne aflăm în-un consiliu monetar. În ceea ce privește inflația, aceștia au susținut că în 2023, când Croația a aderat la zona euro, a avut o creștere record a veniturilor în UE, iar efectul monedei euro asupra inflației din țară a fost de 0,2%.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Sectorul IT atrage mii de oameni, dar piața selectează cei mai motivați și experimentați profesioniști

Sectorul IT este unul dintre cele mai importante sectoare în ceea ce privește creșterile salariale și interesul solicitanților de locuri de muncă din Bulgaria. Înainte de pandemie, erau angajați tot felul de specialiști, indiferent de experiența sau..

publicat în 05.07.2024 la 15:30

Camerele de comerț din Bulgaria au îndemnat politicienii bulgari la un comportament responsabil

Șapte dintre Camerele de Comerț bilaterale din Bulgaria au reamintit elitei politice bulgare necesitatea unui comportament responsabil din partea oamenilor de stat și a unor acțiuni urgente în beneficiul societății și al viitorului Bulgariei.  "În..

publicat în 03.07.2024 la 11:30

Poșta bulgară va primi un ajutor de stat de 25 de milioane de euro aprobat de CE

O sumă de 50 de milioane BGN (25,51 milioane EUR) va fi acordată operatorului poștal Bulgarian Posts, după ce Comisia Europeană a aprobat, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, planurile Bulgariei de a acorda ajutor de stat companiei..

publicat în 02.07.2024 la 17:45