Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Radio România și Radioul Național Bulgar au un obiectiv comun - combaterea dezinformării și a știrilor false

Interviu cu directorul Radio România Actualități, Dan Preda

Dan Preda (stânga), intervievat de Vladimir‌ Mitev
Foto: Iulia Bahovski

La 1 februarie 2024, o delegație a Radio România a vizitat Sofia și s-a întâlnit cu diferiți oficiali și departamente ale Radioului Național Bulgar. Vizita s-a bazat pe acordul de cooperare dintre cele două media publice, semnat în 2023. Cu prilejul acestei vizite și pentru a afla mai multe despre dinamica acestui parteneriat media, Vladimir Mitev de la secția română a Radio Bulgaria l-a intervievat pe domnul Dan Preda - director al Radio România Actualități.

Bine ați venit la Sofia, domnule Dan Preda, director al Radio România Actualități. D-le Preda, vă aflați în Sofia la vizită pentru discuții cu conducerea Radioului Național Bulgar, în contextul unei mai mari colaborări între media noastre. Ce fel de interes are radioul român Radio România Actualități cu privire la colaborarea cu Radioul Național Bulgar?

În primul rând, mulțumesc pentru invitație colegilor de la Radio Bulgaria. Ne aflăm aici ca să dăm conținut unui acord deja existent între Radio România și Radio Bulgaria, unui acord de bună colaborare care, iată, încearcă să capete consistență, să devină concret. Ne aflăm aici pentru a purta discuții despre cum putem să fim mai eficienți față de publicul nostru, față de ascultătorii din România și din Bulgaria. Desigur, referitor la informații care îi privesc, care le afectează viețile și în felul ăsta putem fi mai utili. Am purtat aici niște discuții de lucru, dar foarte bune, foarte consistente, cu colegii de la Radio Bulgaria pentru a face un schimb de informații de mare interes pentru ascultătorii noștri referitor la situația politică, economică, socială, referitor la trafic, la comunicații, la proiecte transfrontaliere, toate lucruri de mare interes pentru ascultătorii din cele două țări și cred că în urma acestor discuții purtate vom ajunge, în scurtă vreme, să difuzăm și unii și ceilalți astfel de informații, probabil în fiecare zi, purtând girul celor două instituții.

În ultimii doi ani observăm o creștere a interesului mediatic între România și Bulgaria, un semn în acest sens este și semnarea contractului de colaborare între Radio România și Radioul Național Bulgar, care a avut loc anul trecut. Ce fel de știri, ce fel de subiecte sunt cele mai interesante și importante pentru publicul românesc când vine vorba de Bulgaria?

E foarte normal să fie așa, pentru că, iată, România și Bulgaria constată că fac ce fac și ajung să descopere că sunt în aceeași parte a Europei, se confruntă cam cu același tip de probleme și e normal să devenim mai interesați de problemele noastre comune, de felul în care putem să răspundem acestor provocări. Și discuțiile de astăzi au evidențiat interesul nostru, al amândurora, pentru a răspunde acestor provocări. Sunt convins că, iată, luna viitoare se împlinește, de pildă, un an de la semnarea Parteneriatului Strategic între România și Bulgaria. Se împlinesc 20 de ani de la semnarea tratatelor de aderare a celor două țări la NATO. Sunt în ultima vreme tot mai multe vizite. Se simte o intensificare a relațiilor economice, politice între cele două țări și era firesc ca în acest context, să dăm o mai mare consistență și acordului nostru de colaborare între cele două radiouri. Ne interesează, așadar, tot ceea ce e de importanță pentru ambele țări. Ne interesează provocările și reacțiile pe care autoritățile bulgare le au față de dosarul Schengen. Ne interesează problemele și așteptările pe care autoritățile de aici le au legate de soarta tratatelor, proiectelor transfrontaliere finanțate prin fonduri europene. Ne interesează comunicațiile, ne interesează situațiile de la vamă, unde camioanele stau și la intrare și la ieșire multe zile și se pierde și timp și bani în acest sens. Ne interesează situația de la vămi în cursul verii, când cetățenii români vin în vacanță în Bulgaria sau tranzitează Bulgaria ca să ajungă în Grecia și Turcia. V-am spus doar câteva dintre subiectele care pot face, fără discuție, obiectul informațiilor pe care le vom schimba între cele două radiouri.

Ați menționat că țările noastre se află într-o perioadă în care relațiile între ele, la toate nivelurile, se intensifică. Ce rol și ce responsabilitate au media națională pe care le reprezentăm în acest context?

Cred că, în primul rând, să fie corectă și să dea informații bune, de calitate și să ne ferim în acest fel de nenumăratele știri false care abundă în presa de tip tabloid și din Bulgaria, și din România. Cred că ăsta este cel mai important lucru. Cred că subiectele serioase și aceste proiecte care există și care se derulează între cele două țări sunt lucruri și teme pe care atât Radio România, cât și Radioul Național Bulgar le tratează și trebuie să le împartă, să le împărtășească unii altora. De asemenea, sunt, cum spuneam, proiecte într-o evoluție mai bună sau mai puțin bună, dar în orice caz, evoluează la nivelul orașelor gemene de pe Dunăre. Trebuie văzut cum evoluează ele, cum primesc cetățenii, cât de implicate sunt autoritățile din cele două țări în finalizarea acestor proiecte care vor face, în ultimă instanță, mai bună viața comunităților, atât din România, cât și din Bulgaria. Sunt convins că media publică, cu forța pe care o are cea din Bulgaria și din România, va putea să dea consistență acestor demersuri. Și sigur că ne vom face datoria de a ne onora misiunea publică de informare a ascultătorilor noștri, și noi și colegii de la Radioul Național Bulgar




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

România lansează licitația pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru construirea unui al doilea pod peste Dunăre între Giurgiu și Ruse

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR) a anunțat lansarea unei licitații pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru construcția unui nou pod peste fluviul Dunărea între Giurgiu în România și Ruse în..

publicat în 17.09.2024 la 16:15

Artiștii români scandează Li-ber-ta-te! Cво-бо-да! Free-dom! la Sofia

Li-ber-ta-te! Cво-бо-да! Free-dom! este numele expoziției-concept care prezintă aproximativ 20 de artiști români pentru prima dată la Sofia. Printre aceștia se numără: Sabin Bălașa, Felix Aftene, Andrei Chintilă, Irina Dragomir, Ondine Slimovschi,..

publicat în 03.09.2024 la 10:00

Guvernul are în vedere măsuri pentru îmbunătățirea traficului de la Podul Giurgiu-Ruse

În contextul cozilor kilometrice de camioane din zona punctului de trecere a frontierei de la podul Giurgiu-Ruse, în care vehiculele grele de marfă stau 30 de ore, premierul Dimitar Glavchev, ministrul de Interne Atanas Ilkov, ministrul Transporturilor..

publicat în 29.08.2024 la 13:00