Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Violoncellissimo - Clasic la puterea a treia, concert extraordinar la Filarmonica din Sofia

Bucurie, încântare, uimire și admirație, au fost doar câteva dintre emoțiile resimțite aseară în sala Filarmonicii din Sofia, acolo unde cei buni tineri violonceliști din România, conduși de marele maestru Marin Cazacu au încântat publicul cu un minunat spectacol „Violoncellissimo - Clasic la puterea a treia”.

Ansamblul Violoncellissimo în concert la Filarmonica din Sofia

Violoncellissimo este unul dintre cele mai cunoscute ansambluri camerale românești din ultimele decenii, format de profesorul Marin Cazacu, director general al Filarmonicii George Enescu și profesor de violoncel  la Universitatea Națională de Muzică din București. Proiectul pornit acum peste 30 de ani a fost inițiat din dorința profesorului de a le dezvolta studenților creativitatea, dar și de a apropia publicul de muzică, indiferent de genul acesteia, de pregătirea sau preferințele ascultătorilor, sau de locul în care se desfășoară evenimentul.

Maestrul Marin Cazacu alături de tineri celiști membri Violoncellissimo

Mă bucur enorm că suntem pentru prima dată la Sofia. În această seară ne-am propus să ducem publicul bulgar într-o direcție în care nu se așteaptă. Violoncelul, pentru multă lume înseamnă instrument de muzică clasică. În seara aceasta, însă, oamenii vor descoperi că violoncelul poate să abordeze orice tip de repertoriu.” a declarat pentru Radio Bulgaria, maestrul Marin Cazacu, înainte de concert.

Maestrul Marin Cazacu

Și așa a și decurs concertul: o adevărată călătorie sonoră unică în timp și spațiu, cu diferite genuri muzicale, adaptate pentru violoncel.

În program s-au regăsit opere celebre ale marilor compozitori: Handel, Albinoni, Piazzola, piese celebre precum - The Final Countdown sau Bohemian Rhapsody, folclor românesc și bulgar, jazz, can-can, dar și reinterpretări ale compozițiilor lui Beethoven, Mozart și ...Vangelis. 

Nu întâmplător, concertul s-a și intitulat „De la Baroc la… Rock”.

ES d-na Brândușa Predescu, Ambasador al României la Sofia

Pentru mine, ca iubitor de muzică și ca ambasador al României, a fost o seară absolut specială, încăntătoare, de unde nu poți decât să pleci fericit și plin de energia pe care ți-o poate da numai muzica variată, diversă. Este uimitor să ai aici la Sofia, un ansamblu de nivelul Violoncellissimo, unde nu numai repertoriul, nu numai măiestria acestor tineri a contat, ci, bineînțeles, și cel care îi îndrumă, cel care i-a format, maestrul Marin Cazacu. Violoncellisimo-Bellissimo!”, a declarat pentru Radio Bulgaria, E.S. d-na Brândușa Predescu, Ambasador al României în Bulgaria, prezentă, de asemenea la concert, alături de alți reprezentanți ai ambasadei României și ai comunității de români din capitala bulgară.

Cât despre public, în unanimitate recunoscător pentru privilegiul de a fi martor la un moment atât de special, și-a exprimat speranța că schimburile culturale dintre cele două țări vor fi din ce în ce mai intense.


Iar în acest demers, un pas înainte a fost făcut, și anunțat chiar, tot de maestrul Marin Cazacu „Orchestra Simfonică a Filarmonicii din Sofia, condusă de maestrul Naiden Todorov va concerta pe 24 martie, la Ateneul Român cu un program Ludwig van Beethoven”.


Foto: Iulia Bahovski


Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Poza este ilustrativă

Trafic îngreunat și întârzieri mari la punctele de trecere a frontierei româno-bulgare

Ministerul de Interne anunță un trafic intens la punctele de trecere a frontierei Kardam, Oriahovo și Durankulak, la ieșirea pentru camioane spre România. Corespondentul BNR, Maia Rainova, relatează că la punctul de trecere a frontierei Kardam cu..

publicat în 13.06.2024 la 17:45
Mormântul-mausoleu al fraților Evlogi și Hristo Georgiev din Parcul Cimitirului Belu din București

Apel pentru restaurarea mormântului fraților Evlogi și Hristo Georgiev din București

Mormântul-mausoleu al fraților Evlogi și Hristo Georgiev din Parcul Cimitirului Belu din București a fost deschis pentru vizitatori pe 2 iunie, la inițiativa Ambasadei Bulgariei și cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la nașterea celui mai tânăr dintre..

publicat în 03.06.2024 la 13:30

„Coridor verde” pentru camioanele cu mărfuri perisabile la podul Vidin-Calafat

Pentru a ușura traficul greu de mărfuri pe podul Calafat-Vidin, împreună cu autoritățile române s-a asigurat un așa-numit „coridor verde” pentru trecerea camioanelor care transportă mărfuri perisabile, animale vii și mărfuri periculoase.  Numărul de..

publicat în 29.05.2024 la 14:30