Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Ministrul Agriculturii a ajuns la un acord cu reprezentanții fermierilor

Protestele au fost suspendate până la semnarea acordului

Foto: mzh.government.bg

În cadrul unei întâlniri, ministrul Agriculturii și Alimentației, Kiril Vatev, a ajuns la un acord cu organizațiile de profil privind revendicările acestora, a anunțat biroul de presă al ministerului.

Acesta este cel de-al doilea grup de fermieri protestatari care reunește Asociația Producătorilor de Cartofi, Asociația Fermierilor Uniți și Uniunea Cooperativelor Agricole. Aceștia nu doresc demisia ministrului Kiril Vatev, dar cer o creștere a ajutoarelor pentru agricultura din regiunile montane și semi-montane, precum și crearea unui fond de garantare. Ei au convenit cu ministrul Vatev să le acorde compensații în caz de probleme de piață și condiții meteorologice nefavorabile.

În baza celor 12 puncte cu privire la revendicările fermierilor va fi elaborat un acord scris. La rândul lor, reprezentanții asociațiilor au declarat că își suspendă protestele până la semnarea documentului. De asemenea, este prevăzută crearea unor grupuri de lucru pentru politicile agricole, în legătură cu harta climatică și harta solului din Bulgaria, precum și pentru analize și recomandări privind Planul strategic pentru dezvoltare agricolă și rurală 2023-2027.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Ministrul Energiei a aflat din presă despre vânzarea Lukoil Neftohim Burgas

Ministrul interimar al Energiei, Vladimir Malinov, a declarat în cadrul unui briefing că nici el, nici Ministerul Energiei nu au avut informații despre vânzarea Lukoil Neftohim Burgas. Ieri, Financial Times, citând surse proprii, a raportat că gigantul..

publicat în 06.11.2024 la 15:30
Lukoil Neftohim Burgas

FT: Compania petrolieră rusă Lukoil intenționează să vândă rafinăria sa din Bulgaria unui consorțiu qatario-britanic

Compania petrolieră rusă de stat Lukoil intenționează să vândă rafinăria sa bulgară Neftochim, cu sediul în Burgas, pe coasta Mării Negre. Aceasta este cea mai mare din Balcani,  scrie Financial Times . Tranzacția este de așteptat să fie anunțată..

publicat în 06.11.2024 la 13:15

Jesus Caballero a câștigat premiul Managerul Anului pentru 2024

Dacă criza politică continuă, beneficiile pierdute vor atinge un prag după care afacerile bulgare vor începe să piardă din competitivitate din cauza deficitelor tot mai mari în educație, sănătate, infrastructură, dezvoltare regională și demografie...

publicat în 05.11.2024 la 14:00