Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Vizita ministrului britanic de externe la Sofia

David Cameron și Mariya Gabriel promit sprijin pentru Ucraina

Foto: BGNES

Sofia și Londra vor continua să ofere sprijin Ucrainei - financiar, militar, umanitar și diplomatic, a declarat ministrul bulgar de externe, Mariya Gabriel, în cadrul unei conferințe de presă comune la Sofia cu ministrul britanic de externe David Cameron, aflat în vizită la Sofia. Acest sprijin va continua atâta timp cât va fi necesar, a promis dna Gabriel. Astăzi este important să ne asigurăm că sprijinul este durabil și previzibil. "Stabilitatea regională este importantă pentru noi, cu un accent deosebit pe Marea Neagră. Este important din punct de vedere strategic pentru NATO, pentru Marea Britanie și pentru Bulgaria", a adăugat dna Gabriel. 

"Putin trebuie să vadă că a făcut o greșeală și că Bulgaria, ca și Marea Britanie și multe alte țări, își arată solidaritatea", a subliniat ministrul în vizită. Într-o declarație comună cu premierul Nikolay Denkov și cu vicepremierul Mariya Gabriel, Cameron a reamintit că a vizitat deja Bulgaria în calitate de prim-ministru. El i-a îndemnat pe legislatorii americani să aprobe un pachet de ajutor pentru Ucraina, afirmând că "este o chestiune de securitate globală".

"Dezinformarea pe care Rusia o răspândește afectează toate țările. Migrația este o problemă care este folosită pentru a influența alegătorii", a adăugat Cameron. Trebuie să ținem piept bandelor de criminalitate organizată care fac trafic de persoane", a subliniat el.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria caută ajutor din SUA pentru formarea anticorupție a magistraților

Posibilitățile de formare anticorupție pentru procurorii, anchetatorii și ofițerii de informații financiare bulgari au fost discutate în cadrul unei reuniuni de lucru între procurorul șef Borislav Sarafov și avocații americani Dr. Kevin Carroll și Dr...

publicat în 12.09.2024 la 15:30
Rumen Radev

Președintele Radev: Societatea se așteaptă ca politicienii să apere interesele naționale

Criza politică poate fi depășită doar prin revenirea principiilor în politică. Partidele trebuie să înțeleagă clar că credibilitatea lor este cheia succesului lor, a declarat președintele Rumen Radev jurnaliștilor cu ocazia viitoarelor alegeri.  Potrivit..

publicat în 12.09.2024 la 14:45

28 de partide și 11 coaliții s-au înregistrat pentru alegeri

Pentru viitoarele alegeri anticipate din 27 octombrie, 28 de partide și 11 coaliții au depus documente de participare.  Campania electorală pentru cel de-a șaptelea scrutin parlamentar în patru ani, va începe pe 27 septembrie.  Comisia Centrala a..

publicat în 12.09.2024 la 11:30