Cheltuielile pentru apărare, avioanele americane F-16 comandate pentru forțele aeriene bulgare, politicile europene de apărare, suspiciunile că Bulgaria ocolește sancțiunile energetice împotriva Rusiei, stabilitatea democrației în Bulgaria - acestea au fost întrebările pe care s-a axat interviul acordat de premierul Nikolay Denkov pentru emisiunea HARDtalk de la BBC. Nikolay Denkov a declarat că Sofia face tot ce îi stă în putință pentru a preveni orice eludare a sancțiunilor împotriva Rusiei. În ceea ce privește suspiciunile care planează asupra activităților Lukoil Neftochim, premierul Denkov a spus că de multe ori se fac acuzații care nu sunt susținute de nicio dovadă, precizând că la nivel național, în cadrul reglementărilor europene, guvernul face tot ceea ce prevăd aceste cerințe, dar că nu este suficient, deoarece problema este mai ales la nivel european, și nu la nivelul fiecărei țări în parte, inclusiv a Bulgariei.
Ajutorul umanitar oferit de Bulgaria populației civile din Gaza a fost încărcat în camioane care au plecat spre regiune pe 29 iunie 2024, a anunțat Ambasada Bulgariei în Iordania pe Facebook. Transportul include alimente, medicamente, corturi și alte..
Noul patriarh bulgar ales, Daniil, e invitat la o recepție la Ambasada SUA cu ocazia Zilei Independenței, a raportat BGNES. Șeful Bisericii Ortodoxe Bulgare a fost invitat de ambasadorul Kenneth Merten să participe la recepția prilejuită de sărbătoarea..
Președintele Rumen Radev a avut o întâlnire de lucru cu prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis. La Atena, aceștia au discutat despre intensificarea urgentă a lucrărilor privind proiectele bilaterale strategice. În cadrul unui briefing, Radev a explicat..
De la Washington, premierul interimar Dimitar Glavchev a declarat că nu există nicio explicație cu privire la motivul pentru care președintele nu a anunțat..