Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

PP/DB elaborează un memorandum, dacă GERB/SDS nu-l aprobă - atunci alegeri anticipate

Kiril Petkov
Foto: BGNES

Continuăm Schimbarea/Bulgaria Democrată (PP/DB) au redactat un memorandum pe care vor să îl transforme într-un acord de guvernare a țării și doresc ca acesta să fie semnat de GERB/SDS.

Potrivit copreședintelui Continuăm Schimbarea, Kiril Petkov, documentul va fi făcut public, iar dacă nu va fi aprobat de GERB/SDS, atunci PP/DB ar fi pregătit să meargă la urne în cadrul unor alegeri anticipate, simultan cu alegerile pentru Parlamentul European. Principiile de bază propuse în memorandum sunt următoarele: Continuarea dezvoltării europene și a parcursului euroatlantic al Bulgariei; intrarea în zona euro și integrarea deplină în spațiul Schengen; implementarea unor reforme eficiente în administrație; continuarea reformelor în justiție; combaterea corupției și consolidarea serviciilor și sistemelor de securitate, cu un accent deosebit pe alegerea membrilor autorităților de reglementare.

"Din punct de vedere pur tehnic, pe 6 și 7 martie nu putem fi prezenți la rotație, pentru că atunci va avea loc la București congresul Partidului Popular European", a declarat liderul GERB, Boiko Borisov, la Kosteneț. La forum vor participa Boiko Borisov, Mariya Gabriel, precum și eurodeputați bulgari.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Delegația a două media chineze vizitează Radioul Național Bulgar

O delegație formată din reprezentanți a două mass-media chineze (postul de radio și televiziune din provincia Shanxi și postul de radio și televiziune din provincia Jilin) a vizitat Radioul Național Bulgar (BNR) din capitala Sofia. Aceștia călătoresc din..

publicat în 18.07.2024 la 11:15

Președintele Rumen Radev va participa la summitul Comunității Politice Europene din Regatul Unit

Joi, 18 iulie, președintele Rumen Radev va reprezenta Bulgaria la reuniunea Comunității Politice Europene (CPE) din Regatul Unit. Președintele bulgar va discuta despre securitatea energetică în Europa în cadrul unei mese rotunde tematice cu alți 12 șefi..

publicat în 18.07.2024 la 08:30
Foto: Ministerul Culturii și Turismului din Republica Macedonia de Nord

Bulgaria și Macedonia de Nord vor continua calendarul cultural comun

La Ministerul Culturii și Turismului din Macedonia de Nord, ambasadorul Bulgariei la Skopje, Anghel Anghelov, și noul ministru Zoran Liutkov au discutat despre buna cooperare și schimbul de proiecte în toate domeniile culturale, a informat ministerul..

publicat în 17.07.2024 la 15:30