Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

„Obiectivele și etapele de aderare ale Bulgariei și României la OCDE sunt foarte asemănătoare”

Declarația aparține E.S. Brândușa Predescu, Ambasador al României în Bulgaria

”Prin aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), România se va alătura comunității țărilor dezvoltate”, a declarat d-na Brândușa Predescu, ambasadorul României în Bulgaria, citată de BTA. Declarația a fost făcută în cadrul unui forum dedicat competențelor viitorului, în contextul candidaturii Bulgariei pentru aderarea la această organizație.

Ambasadorul României a mai menționat că obiectivele și etapele de aderare la OCDE ale Bulgariei și României sunt foarte asemănătoare. 

„Bulgaria, România și Croația au trebuit mai întâi să dovedească faptul că sunt țări democratice și statе de drept și, de asemenea, a trebuit să ne dezvoltăm economiile conform unui proces foarte bine structurat, a adăugat Brândușa Predescu.

 
„În România, privim acest proces de aderare la OCDE ca pe o colecție de diferite conversații și discuții cu diferite structuri - comitetul tehnic, misiunile de evaluare ale reprezentanților OCDE și, bineînțeles, recomandările care ne sunt făcute după aceste vizite, a mai spus d-na ambasador Predescu, adăugând că„Trebuie să folosim acest feedback și să îl integrăm în practicile, politicile și legislația noastră”.

În aceste proces complex de aderare la OCDE, un beneficiu important pentru România, este consolidarea capacității instituționale și administrative pentru a face față proceselor complexe actuale, un alt beneficiu, fiind consolidarea sistemelor de guvernare, ceea ce presupune, în general, politici mai bune pentru o viață mai bună. Acesta este un proces continuu de formare și învățare și cred că atât Bulgaria, cât și România se descurcă foarte bine, a mai declarat  Brândușa Predescu.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Galerie

Mai multe din categorie

Președinții Rumen Radev și Klaus Iohannis au avut consultări telefonice

Președintele Rumen Radev a purtat o convorbire telefonică cu omologul său român, Klaus Iohannis. Cei doi au discutat despre provocările de securitate la Marea Neagră și despre consecințele economice negative pentru Bulgaria și România, ale războiului..

publicat în 27.03.2024 la 10:30

Iliana Yotova, vicepreședintele Bulgariei, a sărbătorit Tudorița cu bulgarii din orașul românesc Târgoviște

Vicepreședintele Bulgariei, Iliana Iotova a fost invitată să sărbătorească sf. Todor sau conform denumirii populare, Paștele cailor alături de bulgarii din orașul românesc Targoviște. Ritualul face parte din patrimoniul cultural al minorităților din..

publicat în 25.03.2024 la 10:30
Ambasadorul bulgar la București E.S. Radko Vlaicov

E.S. Radko Vlaicov: Relațiile româno-bulgare ar trebui să se dezvolte cu viteză europeană

E.S. Radko Vlaicov este ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Bulgaria în România. A fost purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe între 1994 și 2001. Printre misiunile și numirile sale se numără Coordonator special pentru..

publicat în 15.03.2024 la 16:15