Joi, 29 februarie 2024 (de la 19.00), CORUL DE COPII RADIO vă invită - la Sala Radio - la un concert extraordinar prezentat alături de CORUL DE COPII AL RADIODIFUZIUNII BULGARE (Children’s Choir of the Bulgarian National Radio). În cadrul unui program de cooperare internațională între Radio România și Radiodifuziunea Bulgară, cele două ansambluri vor concerta pentru prima dată împreună, la București, în cadrul unui eveniment dedicat excelenței corale, transmite Radio România.
„Programul acestui concert este spectaculos, pentru că atât corul nostru cât și cel bulgar pot să interpreteze cu ușurință lucrări de dificultate crescută, adăugând elemente de scenografie ce măresc emoția transmisă publicului. Vă așteptăm cu drag!” a declarat despre eveniment Răzvan Rădos, dirijorul Corului de Copii Radio.
În programul serii publicul se va bucura de un repertoriu extrem de variat. Ansamblul de la Sofia va interpreta piese semnate de compozitori bulgari, dar și o lucrare de Franz Schubert, un tango de Astor Piazzolla, un aranjament după Bohemian Rhapsody - Freddie Mercury și un cântec tradițional japonez, semnat de compozitorul Hideo Kobayashi.
Corul de Copii Radio a pregătit pentru acest eveniment lucrări de Pablo Casals, Frode Fjellheim, Karl Jenkins, Serge Folie, John Rutter, Marcos Leite, Javier Busto, Sabin Păutza, Dan Buciu și Anton Zeman.
Ansamblul de la Sofia se pregătește sub îndrumarea dirijoarei VENETSIA KARAMANOVA și a pianistei SIANA ATANASOVA și Corul de Copii Radio este pregătit de dirijorul RĂZVAN RĂDOS și de pianista MAGDALENA FAUR.
Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel.021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro - secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online - şi în librăriile Cărtureşti.
Foto: BNR/Cristian Barcan
Ministerele de Interne din Bulgaria și România au discutat la București despre noile provocări după eliminarea controalelor la frontierele terestre. Obiectivul este de a asigura trecerea fără probleme a persoanelor și a mărfurilor peste frontieră,..
Pe 3 martie 2025, de Ziua Națională a Bulgariei, Filarmonica din Sofia a susținut un concert extraordinar la Ateneul Român din București. Evenimentul organizat la invitația Ambasadei Bulgariei în România, a urmat succesului repurtat de orchestră în..
3 martie 2025 a fost ziua în care concertul de la Ateneul Român din București a început cu un moment solemn reprezentat de intonarea imnurilor Bulgariei, României și Uniunii Europene, interpretate de orchestra Filarmonicii din Sofia sub bagheta..