Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

3 Martie: Ziua Națională a Bulgariei, marchează 146 de ani de la eliberarea Bulgariei de sub dominația otomană

Cu acest prilej, la București, Ambasada Bulgariei a oferit o recepție

Bulgaria sărbătorește azi, pe 3 martie, cea de-a 146-a aniversare a eliberării sale de sub dominația Imperiului Otoman, iar festivități oficiale sunt organizate în toată țara.

La 3 martie 1878, în  San Stefano (astăzi Yesilköy) din Istanbul, s-a semnat  tratatul de pace preliminar între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, care marca sfârșitul războiului dintre cele două imperii (1877-1878), prin care s-a obținut eliberarea Bulgariei și independenței României.

Ziua de 3 martie a fost declarată sărbătoare națională în 1990.

Ziua Națională este sărbătorită cu amploare nu numai în Bulgaria, ci în întreaga lume. Și bineînțeles, și în România, chiar în diferite orașe și localități în care există minoritate bulgară sau reprezentanți ai comunității de bulgari din România.

La București, Ambasada Bulgariei a organizat o recepție oficială a cărei gazdă a fost E.S. D-l Radko Vlaykov, Ambasador al Republicii Bulgaria în România.

Corul de copii de renume mondial, al Radioului Național Bulgar, care a glorificat Bulgaria pe patru continente, cu dirijor principal, d-na Venetsia Karamanova, va interpreta imnurile Republicii Bulgaria, al României și Uniunii Europene”, a fost anunțul  care a deschis  evenimentul și a impresionat prin forța și talentul interpretării, audiența formată din oficialități bulgare și române, reprezentanți de instituții din România, membri ai corpului diplomatic străin acreditat la București, reprezentanți ai comunității bulgare în România și alți invitați, prieteni ai Bulgariei.

Sala a vibrat apoi de forța și măreția cu care cele trei imnuri au fost interpretate de ansamblul coral de copii al Radiodifuziunii bulgare.

E.S. d-l Radko Vlaykov, Ambasadorul Republicii Bulgaria în România

"Acest cor a susținut mii de concerte în zeci de țări de pe patru continente. Suntem onorați și încântați că, peste câteva minute, va avea loc, în premieră, un concert comun unic al Corului de Copii al Radioului Național din Bulgaria împreună cu Corul de Copii al Radioului Național din România, în sala Radio, și-a început ES Ambasadorul Radko Vlaykov, discursul prin care s-a adresat celor prezenți în sală.

Simbolistica acestui concert comun mă duce cu un secol și jumătate în urmă. La momentul în care bulgarii și românii erau tot  împreună, dar în condiții diferite. Mă duce cu gândul la eroismul și sacrificiul soldaților români de la Plevna, Grivița, Oryahovo, Smardan, Vidin. Mă duce cu gândul la protecția dezinteresată pe care poporul român a oferit-o în a doua jumătate a secolului al XIX-lea celor mai ilustre figuri din istoria noastră, Vasil Levski, Hristo Botev, Georgi Rakovski, Lyuben Karavelov și o mulțime de alți revoluționari bulgari.

Poporul bulgar va fi întotdeauna profund recunoscător poporului român pentru contribuția sa la eliberarea Bulgariei și la restabilirea statalității bulgare, a cărei 146-a aniversare o vom sărbători la 3 martie", a continuat, Radko Vlaykov.

"(...) apreciem foarte mult faptul că peste câteva zile vom marca prima aniversare a ridicării relațiilor dintre Republica Bulgaria și România la nivelul de "parteneriat strategic". Acesta a fost stabilit prin declarația politică comună semnată la 15 martie 2023 de către președinții Rumen Radev și Klaus Iohannis", a reamintit ambasadorul Radko Vlaykov. 

Ambasadorul Bulgariei s-a adresat și comunității bulgare din România: "Îmi exprim marele respect pentru faptul că de-a lungul secolelor v-ați păstrat identitatea, limba și tradițiile bulgare. Și le transmiteți mai departe generațiilor următoare. Sunt mândru că, în toate domeniile în care activați, sunteți cetățeni respectați și apreciați și contribuiți la dezvoltarea europeană a României", a spus în încheiere Radko Vlaykov.

Es Radko Vlaykov și Alexandru Mihai Ghighiu

Prezent la eveniment,  Alexandru Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei premierului român Marcel Ciolacu, a transmis  un mesaj în care a menţionat nevoia de întărire a securităţii la Marea Neagră şi de a continua sprijinul pentru Ucraina şi Republica Moldova.

"Împărtăşim un obiectiv comun - să intrăm în spaţiul Schengen. Un progres substanţial a fost făcut în luna decembrie. Păstrăm relaţii strânse de cooperare şi ne vom continua eforturile de a ajunge cât mai repede cu putinţă, şi cu sprijinul partenerilor noştri europeni, la o soluţie pentru ridicarea controalelor la frontieră", s-a mai transmis în mesajul adresat.

Printre invitați s-au aflat și reprezentanți ai unor instituții de stat și private din Bulgaria.

Printre aceștia s-a numărat și Milen Mitev, Directorul General al Radioului Național Bulgar care a fost prezent atât la recepția oferită de ambasada Bulgariei, cât și la primul concert comun al corurilor de copii ale radiodifuziunilor din cele două țări.

ES Radko Vlaykov, Ambasadorul Bulgariei și Milen Mitev, Directorul Radioului Național din Bulgaria

Mă bucur și sunt recunoscător E.S., ambasadorul Bulgariei în România, d-l Radko Vlaykov pentru invitație și pentru că am reușit să arătăm măiestria tinerilor coriștilor bulgari la recepția oficială de Ziua Națională a Bulgariei. Consider că avem tot dreptul să numim Corul de Copii al Radioului Național din Bulgaria, ambasador al Bulgariei și al culturii bulgare” a declarat Milen Mitev pentru Radio Bulgaria.


Recepţia s-a încheiat cu o horă tradiţională bulgărească, Râcenița, interpretată de ansamblul folcloric din Dudeştii Vechi, localitate în care există o puternică comunitate de bulgari bănățeni.


La intrarea în sala oficială a evenimentului, invitații au putut admirat lucrări artistice dedicate Bulgariei  realizate de copii bulgari din toată lumea. 


Mai multe fotografii de la eveniment, puteți vedea în galeria de fotografii de mai jos.

Foto: Iulia Bahovski


Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Continuă buna cooperare între poliția rutieră bulgară și română

O întâlnire de lucru de două zile între experți ai unităților de poliție rutieră din cele două țări, găzduită de polițiștii români, a confirmat utilitatea tradiției de 13 ani de colaborare. Delegația bulgară a fost condusă de comisarul Dimitar Michev,..

publicat în 22.08.2024 la 09:30
Ministrul interimar al Turismului, Evtim Miloshev

Durankulak este principalul punct de trecere a frontierei pentru turiștii români

”Există posibilități de a mări benzile de circulație la punctul de trecere a frontierei Durankulak”, a declarat ministrul interimar al Turismului, Evtim Miloshev, la Nova TV.  El a precizat că este vorba doar de un plan conceptual, dar se poartă..

publicat în 19.08.2024 la 12:30

Traficul este aglomerat la punctul de control Podul Prieteniei de la granița româno-bulgară

Traficul de autoturisme și camioane în zona punctului de trecere a frontierei dintre Bulgaria și România, Podul Prieteniei, este extrem de aglomerat, iar timpul de așteptare este de aproape două ore pe partea română. Motivul este fluxul turistic..

publicat în 15.08.2024 la 16:15