Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Nikolay Denkov: În următoarele 9 luni trebuie să mergem până la capăt pe calea reformelor

Nikolay Denkov

Într-o declarație specială, prim-ministrul Nikolai Denkov, care și-a depus astăzi mai devreme demisia la registratura Adunării Naționale, a spus că face acest lucru având în vedere angajamentul asumat într-o declarație comună a PP-DB și a partenerilor lor de la conducerea țării din GERB-SDS de a face o rotație a guvernului după primele 9 luni de guvernare. El a subliniat că demisia a fost o invitație adresată GERB de a negocia reformele. "În următoarele 9 luni trebuie să mergem până la capăt pe calea reformelor pe care am schițat-o în iunie", a declarat Denkov, subliniind că acest lucru necesită curaj politic. Autoritățile de reglementare trebuie să fie scoase din "relațiile clan-familie" și să nu fie folosite ca niște cârje pentru a prelua întreprinderi, a fost el categoric.  Denkov a dat asigurări că guvernul va continua să-și îndeplinească atribuțiile până la alegerea noii sale componențe. 

"Trebuie să ne așezăm la masa negocierilor și când rezultatele acestor negocieri vor fi clare, atunci veți primi informații", a declarat Denkov când a fost întrebat despre viitoarea distribuție a puterii și a refuzat să răspundă la întrebările altor jurnaliști.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Andrii Sybiha și Gheorg Gheorghiev discută despre securitatea în regiunea Mării Negre

Andrii Sybiha și Gheorg Gheorghiev discută despre securitatea în regiunea Mării Negre

Ministrul afacerilor externe al Bulgariei, Gheorg Gheorghiev, a participat la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din cadrul NATO, care a avut loc la Bruxelles, la 4 aprilie 2025. În cadrul forumului, ministrul Gheorghiev s-a întâlnit cu omologul..

publicat în 05.04.2025 la 09:15

Bulgaria nu poate interveni în cazul de spionaj împotriva unor cetățeni bulgari în Regatul Unit

Bulgaria nu poate interveni în cazul de spionaj împotriva cetățenilor bulgari din Regatul Unit. Aceasta este ceea ce a declarat prim-ministrul Rosen Jealizkov în cadrul controlului parlamentar, ca răspuns la o întrebare din partea partidului Măreție...

publicat în 04.04.2025 la 15:30
Rosen Zhelyazkov

Guvernul rămâne intolerant față de corupție

Guvernul va rămâne intolerant față de orice formă de corupție, a declarat prim-ministrul Rosen Zhelyazkov de la tribuna Parlamentului cu ocazia anchetei Parchetului European privind extinderea rezervorului subteran de gaze „Chiren”.  În viziunea lui..

publicat în 04.04.2025 la 12:30