Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Președintele Rumen Radev începe consultările cu partidele parlamentare

Foto: BTA

Au început consultările de două zile ale președintelui cu forțele politice reprezentate în parlamentul bulgar. Pe 11 martie, șeful statului bulgar a discutat cu GERB-SDS, "Continuăm schimbarea - Bulgaria democrată" (PP-DB) și Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți. 

Pentru marți sunt programate consultări cu Renaștere, cu Partidul Socialist Bulgar și cu partidul Există un Astfel de Popor. 

Conform Constituției, după consultări, șeful statului va înmâna mandatul pentru formarea guvernului unui candidat la funcția de prim-ministru din partea celui mai mare grup parlamentar GERB-SDS. În Constituție nu există un termen limită în care președintele trebuie să predea mandatul după consultări. După ce i-l va înmâna Mariyei Gabriel, nominalizată ca prim-ministru, aceasta are la dispoziție 7 zile pentru a-l returna cu o propunere de componență a guvernului sau pentru a returna un mandat neîndeplinit. 

Constituția prevede acordarea unui mandat celei de-a doua forțe politice și, în caz de eșec, unei terțe părți numite de președinte. În cazul în care a treia încercare de formare a unui guvern nu reușește, vor fi organizate alegeri anticipate.

"Comunicarea publică dintre partide pare să reînvie fantoma alegerilor parlamentare anticipate, chiar dacă schimbările din Consiliul de Miniștri au fost planificate în prealabil în primele 9 luni", a declarat președintele Rumen Radev la începutul consultărilor GERB-SDS.

Cea de-a doua zi a negocierilor cu ușile închise pentru mass-media între GERB-SDS și PP-DB privind viitorul guvernării a durat 11 ore. Participanții au păstrat din nou tăcerea în fața presei. Dialogul continuă, i-a spus Mariya Gabriel președintelui.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Consiliul de Miniștri nu a discutat despre participarea Bulgariei la forțele de menținere a păcii din Ucraina

Consiliul de Miniștri nu a discutat despre participarea Bulgariei la forțele de menținere a păcii din Ucraina Consiliul de Miniștri bulgar nu a discutat ipoteza unei eventuale participări a Bulgariei la forțele de menținere a păcii din Ucraina...

publicat în 18.02.2025 la 16:15

Președintele Radev se opune sub orice formă trimiterii de trupe în Ucraina

În calitate de comandant-șef al forțelor armate bulgare, mă opun ferm ca Bulgaria să trimită trupe în Ucraina sub orice formă, a declarat președintele Rumen Radev în timpul celebrării celei de-a 35-a aniversări a înființării Confederației Sindicatelor..

publicat în 18.02.2025 la 15:30

Mai puțin de 1/3 dintre bulgari se așteaptă la schimbări pozitive din partea politicilor noului președinte al SUA

Potrivit sondajului sociologic periodic realizat de Gallup International Balkans în ianuarie 2025, societatea are așteptări moderate pentru schimbări pozitive în Europa și Bulgaria de la politicile noului președinte american Donald Trump. 30,4% dintre..

publicat în 18.02.2025 la 14:00