Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Numărul bulgarilor gata să lupte pentru țara lor a crescut cu 5 la sută

Soldați bulgari în timp de antrenament
Foto: Ministerul Apărării

30% sunt bulgarii care ar lupta în apărarea țării lor în caz de război. 42% nu sunt pregătiți, iar restul sunt ezitanți. În 2014, 25% dintre bulgari și-au exprimat disponibilitatea de a-și apăra patria. 47% au declarat că nu și-ar apăra patria.

În ceea ce privește atitudinea lor, bulgarii sunt mai aproape de vest-europenii, potrivit unui sondaj Gallup International de la sfârșitul anului 2023, realizat în 45 de țări și reprezentativ pentru mai mult de jumătate din populația lumii.

Comparativ cu 10 ani mai devreme, tot mai puțini oameni din lume sunt dispuși să lupte pentru țara lor. 32% dintre cetățenii UE sunt gata să își apere țara. 41% sunt patrioții americani dispuși să își sacrifice viața, iar în rândul canadienilor procentul este de 34%. În Rusia, 32% dintre respondenți s-au declarat dispuși să lupte, iar în Ucraina - 62%.

În Asia, procentul mediu al celor gata să lupte este de peste 70%.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Fondurile de pensii universale dețin cea mai mare pondere în Bulgaria

Activele fondurilor de pensii private au ajuns la 13 miliarde EUR. Potrivit datelor Comisiei de Supraveghere Financiară (CSF), comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, acestea au crescut cu peste 20%.  La 30 septembrie 2024, numărul de persoane..

publicat în 22.11.2024 la 10:30
Școala 29 unde elevii de la liceul românesc studiază în prezent

Liceul românesc s-ar putea muta în centrul Sofiei

Din anul școlar viitor, liceul românesc cu predare intensivă a limbii române „Mihai Eminescu” s-ar putea muta într-o clădire din centrul Sofiei, informează BTA. O parte din clădirea liceului de mehanoelectrotehnică ”N.I. Vapțarov” de pe ul. „Stara..

publicat în 21.11.2024 la 17:00
Doc. Spas Tașev

Este necesară autonomia administrativă a regiunilor din Albania locuite de bulgari

Minoritatea națională bulgară din Albania este una dintre cele mai mari din țară, potrivit datelor celui mai recent recensământ oficial al populației. Un total de 7 057 de persoane s-au identificat ca bulgari. Pentru comparație, 23 000 de persoane s-au..

publicat în 21.11.2024 la 16:15