Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Este realist ca Bulgaria să introducă moneda euro în 2025

Кристалина Георгиева
Foto: БТА

„Nu aș fixa o dată, important este ca în 2025 Bulgaria să fie în zona euro, iar acest lucru este realist”. Așa a răspuns directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, în cadrul unui briefing la Sofia. 

„Știm că pentru Bulgaria aderarea la zona euro este o prioritate legitimă. Aceasta va îmbunătăți competitivitatea, va reduce costurile de tranzacție în comerț și finanțe și va fi mai atractivă pentru investiții”, a mai declarat Georgieva. Ea consideră că există condiții bune pentru ca țara să îndeplinească cerințele zonei euro până la sfârșitul anului. Însă FMI recomandă guvernului bulgar să fie atent la mișcările de prețuri, deoarece inflația este impozit pe veniturile oamenilor și îi afectează în special pe cei mai săraci”, relatează BTA.

Răspunzând la o întrebare despre cum arată economia țării, Georgieva a spus că, în afară de inflație, Bulgaria arată bine în contextul mondial și a reușit să mențină creșterea economică. Inflația a venit din cauza a două șocuri succesive - pandemia care a lovit economia mondială și războiul din Ucraina, care rămâne un factor semnificativ pentru Europa, inclusiv pentru Bulgaria, a explicat Georgieva.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Ministrul Turismului, Borșoș, și președintele Booking Holdings, Fogel, discută măsuri comune pentru reglementarea închirierilor pe termen scurt

Ministrul turismului din Bulgaria, Miroslav Borșoș, a avut o întâlnire de lucru la Bruxelles cu Glenn Fogel, director executiv și președinte al Booking Holdings.Întâlnirea a avut loc în cadrul Summitului Destination Europe organizat de Comisia Europeană..

publicat în 12.02.2025 la 14:00

Investiție majoră în Burgas: 120 de milioane BGN pentru un complex de reparații aeronave

O companie bulgară de top din domeniul întreținerii aeronavelor civile, va investi 120 de milioane BGN în Burgas pentru construirea unui complex modern de reparații aeronave pe 30 de hectare, cu șapte linii de producție. Proiectul, situat lângă..

publicat în 12.02.2025 la 12:30

Exporturile către Bulgaria din țări terțe sunt în scădere, iar importurile sunt în creștere

Exporturile de bunuri din Bulgaria către țări terțe în 2024 au scăzut cu 5,1% față de 2023, ridicându-se la 30 114,9 milioane BGN. Principalii parteneri comerciali ai Bulgariei din țările terțe sunt Turcia, SUA, Serbia, Republica Macedonia de Nord,..

publicat în 11.02.2025 la 12:45