Bulgaria are un rol important în asigurarea securității flancului estic al NATO, a declarat ambasadorul SUA la Sofia, Kenneth Merten, la o conferință dedicată aniversării a 20 de ani de la aderarea țării la Alianță.
Diplomatul a subliniat că cele două țări sunt prieteni, parteneri, aliați. De asemenea, el a subliniat ajutorul acordat Ucrainei și rolul Bulgariei pe flancul estic al NATO în descurajarea Rusiei. El a lăudat țara pentru consolidarea capacităților sale de apărare și a adăugat că Statele Unite sunt mândre să sprijine eforturile Bulgariei prin finanțarea proiectelor de modernizare, inclusiv achiziționarea de avioane de luptă F-16 și de vehicule de infanterie Stryker.
Președintele Clubului Atlantic, Solomon Passy, a reamintit că apartenența Bulgariei la NATO o împiedică să fie o țintă imediată a Rusiei.
De la distanța timpului, istoria și cercetătorii își vor da cu părerea despre Bulgaria și relațiile sale de vecinătate în primul sfert al secolului XXI. Dar chiar și atunci, ei se vor baza pe faptele și percepțiile contemporanilor despre acestea. Înainte..
Imn de Crăciun se numără printre cele mai noi cântece bulgărești dedicate sărbătorilor de Crăciun. Acesta este interpretat de Gheorghi Kostadinov împreună cu tinerii cântăreți de la grupul vocal Diamond. Ideea i-a venit autorului său, Rafi..
Puși în fața alegerii dintre un guvern cu compromisuri sau noi alegeri fără compromisuri, 75,9% dintre bulgari preferă un guvern. 19,4% dintre respondenți preferă alegerile, iar 4,7% sunt indeciși, arată un sondaj telefonic independent realizat de noua..
De la distanța timpului, istoria și cercetătorii își vor da cu părerea despre Bulgaria și relațiile sale de vecinătate în primul sfert al secolului XXI...