Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Inflația cumulată pentru ultimii 3 ani este de 30%

Docent Atanas Atanasov
Foto: BGNES

Institutul Național de Statistică (INS) se așteaptă la o evaluare foarte bună din partea inspecției Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat președintele INS, Doc. Atanas Atanasov. „Până la sfârșitul lunii aprilie va exista un raport, iar în iunie se așteaptă să fim audiați la Paris cu privire la disponibilitatea de a adera la OCDE”, a mai spus Atanas Atanasov, adăugând că „Mă aștept ca INS să fie prima parte a aderării depline a Bulgariei la OCDE”. 

El a mai precizat că inflația acumulată în țară în ultimii trei ani este ușor peste 30%. În 2023, a fost de aproape 17%. Inflația nu înseamnă sărăcire, "tendința de a călători mai mult în țară și în străinătate rămâne", ceea ce nu indică o sărăcire, a subliniat Atanasov și a explicat deprecierea banilor prin lipsa unor măsuri antiinflaționiste puternice.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Sindicatele amenință cu proteste dacă salariile nu cresc cu 10%

Pentru o creștere salarială de cel puțin 10% în toate domeniile bugetare și o creștere mai semnificativă a veniturilor în educație, sănătate și la Ministerul de Interne în 2025, insistă sindicatul KNSB. La Burgas, liderul sindical Plamen Dimitrov a..

publicat în 20.11.2024 la 11:00

INS: PIB a crescut cu 2,2% în ritm anual în trimestrul al treilea

Economia Bulgariei a crescut cu 2,2% în ritm anual în trimestrul al treilea, potrivit estimării rapide a Institutului Național de Statistică (INS). Cheltuielile de consum final au crescut cu 4,6%, importurile de bunuri și servicii cu 1,9% și exporturile..

publicat în 14.11.2024 la 16:00

Patronatele și sindicatele dezbat mecanismul de stabilire a salariului minim

Reprezentanți ai patronatelor, sindicatelor și experți de stat discută propunerile Ministerului Muncii și Politicii Sociale de a introduce un nou mecanism de stabilire a salariului minim. Grupul de lucru de la Ministerul Muncii și Politicii Sociale..

publicat în 14.11.2024 la 11:30