Printr-o ceremonie festivă care marchează o nouă etapă în intensificarea relațiilor bilaterale dintre România și Bulgaria, ieri s-a inaugurat oficial Consulatul Onorific al României la Plovdiv.
Evenimentul a avut loc Centrul de conferințe al Târgului Internațional Plovdiv, unde se află și sediul Consulatului Onorific, și a fost găzduit E.S. Ambasadorul României în Bulgaria, d-na Brândușa Predescu și de Consulul Onorific al României la Plovdiv, dr. ing. Dimitar Beleliev.
„Este o plăcere deosebită, și bineînțeles, sunt mândră să am privilegiul de a inaugura al treilea Consulat Onorific în frumoasa dv. țară, Bulgaria, după Burgas și Silistra.”, a declarat d-na Brândușa Predescu în discursul său, menționând că România a făcut cea mai bună alegere prin desemnarea d-lui Dimitar Beleliev, o personalitate foarte respectată, antreprenor consacrat și preşedintele Asociaţiei Electrotehnicii și Electronicii din Bulgaria, mulțumind guvernului bulgar pentru confirmarea acestei numiri.
D-na Brândușa Predescu a transmis, de asemenea, un mesaj de felicitare din partea d-nei Luminița Odobescu, ministrul de Externe al României, prin care i-a urat succes și prin care și-a exprimat aprecierea că d-l Beleliev a acceptat să reprezinte „într-o manieră de onoare și onorabilă interesele României în Plovdiv și în întreaga circumscripție” pe care noul consul onorific al Românei la Plovdiv, o va deservi și care include regiunile Plovdiv, Lovech, Gabrovo, Haskovo, Kârdzhali, Smolyan, Pazardzhjik, Blagoevgrad şi Kyustendil.
„Aceasta reprezintă o regiune extinsă din nordul Bulgariei până la granița cu Grecia”, d-na Brândușa Predescu subliniind satisfacția că „interesele cetățenilor români în Bulgaria vor fi protejate în atât de multe zone ale ţării.”
Ea a remarcat că Bulgaria şi Romania întâmpină o serie de provocări, fiind atât de aproape de un război în desfășurare, reinterând că ambele ţări fac tot posibilul pentru a lucra în cooperare perfectă, reamintind parteneriatul strategic dintre ele, și exprimându-și speranța că inaugurarea noului consulatul onorific reprezintă un nou pas către dezvoltarea relațiilor bilaterale.
D-l Beleliev, de asemenea, a menționat bunul parteneriat dintre cele două țări din punct de vedere cultural, istoric și economic. „Relațiile comerciale bilaterale se dezvoltă în mod dinamic. Potențialul pentru inițiative comune în domeniile educației și culturii este enorm. Iată locul important pe care îl ocupă Plovdiv în dezvoltarea acestor inițiative, a declarat noul consulul onorific al României la Plovdiv.
Printre participanții la ceremonie s-au numărat vicepreședintele Adunării Naționale, Nikola Minchev, primarul orașului Plovdiv, Kostadin Dimitrov, primarul orașului Pazardzhik, Petar Kulenski, domnul Stoyan Ivanov Georgiev, Președintele Grupului de prietenie româno- bulgară, ceilalți doi consuli onorifici ai României din Burgas și Silistra, alți parlamentari, reprezentanți ai corpului diplomatic și ai sectorului de business și ONG-uri.
O delegație a Ministerului de Externe din România, condusă de domnul Bogdan Stănescu, Director General al Departamentului Consular din MAE, a fost de asemenea prezentă la evenimentul desfășurat în cel de-al doilea oraș ca mărime și importanță economică, culturală, socială al Bulgariei.
Tuturor celor prezenți li s-au mai adresat, chiar în deschiderea festivității și Kostadin Dimitrov, primarul orașului Plovdiv, iar la final, d-l Nikola Minchev, vicepreședintele Adunării Naționale.
Angajamentul comun pentru construirea unei relații solide și prietenoase între consulatul onorific și comunitatea locală, precum și între cele două țări în ansamblu, a fost exprimat încă o dată, în momentul în care ambasadoarea României, noul consul onorific și primarul din Plovdiv au tăia împreună panglica biroului consulatului, marcând astfel nu numai deschiderea oficială a acestuia, dar și a unui nou capitol în cooperarea dintre România și Bulgaria, în note de speranță și încredere pentru viitorul comun al ambelor țări.
Acesta a fost și mesajul pe care E.S. d-na Brândușa Predescu l-a transmis prin cadoul simbolic oferit noului consulat onorific: o fotografie reprezentând Bucureștiul alături de cuvântul „optimism”.
Expoziția de pictură „Cetatea medievală transilvăneană” a artistului român Ovidiu Cărpușor va fi prezentată în perioada 9-23 noiembrie la Galeria Cuibul Liniștit din cadrul Complexului de Arhitectură și Parc Castelul din Balcic. Expoziția cuprinde 20 de..
La 8 noiembrie 2024, Universitatea de Economie din Sviștov ”Dimităr A. Țenov” a sărbătorit solemn ziua patronului său și cea de-a 88-a aniversare de la deschiderea sa, a raportat BTA. În semn de apreciere, coroane și flori au fost depuse la monumentul..
Zeci de bulgari și români au vizitat duminică, 27 octombrie, mănăstirea rupestră „Sf. Dimitrie Basarabov. Ei au luat parte la liturghia prilejuită de sărbătoarea mănăstirii. În biserica mănăstirii a fost expusă spre închinare o icoană a sfântului cu o..