Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Rezerva fiscală s-a dovedit a fi cu peste 3 miliarde de leva /1,5 miliarde de euro/ mai mică decât cea anunțată

Lydmila Petkova
Foto: BGNES

Principalele priorități ale guvernului interimar în ceea ce privește politica financiară vor fi intrarea Bulgariei în zona euro și sustenabilitatea finanțelor publice, s-a comunicat la briefingul de presă, de către noul viceprim-ministru și ministru de Finanțe, Lyudmila Petkova. 

De asemenea, a fost anunțat că Georgi Dimov este noul director al Agenției Vamale, care îi succede fostei șefe Petya Bankova, în prezent anchetată. Rumen Spetsov rămâne șeful Agenției Fiscale. 

Petkova a declarat că, potrivit unui control efectuat de ea, rezerva fiscală la 8 aprilie era de 6,7 miliarde de leva (3,4 miliarde de euro). Potrivit informațiilor prezentate anterior de fostul ministru de finanțe Asen Vassilev, rezerva fiscală era de 9,9 miliarde BGN (5 miliarde de euro) la 29 martie. Din suma de 6,7 miliarde de leva, 4 miliarde de leva (2 miliarde de euro) reprezintă fondurile din Fondul de Argint (Fondul de stat pentru garantarea sustenabilității sistemului de pensii de stat), iar 2 miliarde de leva (1 miliard de euro/)sunt venituri pentru perioadele viitoare, inclusiv încasările așteptate din a doua tranșă a Planului de Redresare și Reziliență, a precizat Petkova.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Un forum economic la Sofia, dezbate provocările actuale și potențialul Bulgariei

Capitala Bulgariei găzduiește astăzi Forumul Economic de la Sofia.  Cea de-a cincea ediție a forumului se concentrează pe provocările și oportunitățile strategice pentru Bulgaria și Europa de Sud-Est.  Printre subiectele principale se numără cea..

publicat în 20.01.2025 la 09:30

Livrările de gaze naturale din Azerbaidjan nu au fost încă reluate

Până în prezent, livrările de gaze naturale din Azerbaidjan către Bulgaria nu au fost încă reluate, transmite BTA, citând Bulgargas. Furnizorul public a precizat că, potrivit ultimelor informații disponibile, problemele tehnice nu au fost încă..

publicat în 17.01.2025 la 12:00

Bulgaria ar putea solicita încă din ianuarie, un raport privind nivelul de pregătire pentru adoptarea euro

Stabilizarea finanțelor de stat va fi principala sarcină a noului ministru de Finanțe, Temenuzhka Petkova,  a anunțat aceasta la preluarea mandatului.  Temenuzhka Petkova a declarat că Bulgaria are șansa de a introduce moneda euro, șansă care nu ar..

publicat în 17.01.2025 la 10:00