Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Chitaristul Anghel Demirev prezintă muzică originală în cadrul unui concert la Plovdiv

Foto: facebook.com/p/Angel-Demirev

Anghel Demirev este un chitarist a cărui muzică conține motive etnice nu doar din Bulgaria, nu doar din Balcani, ci și din multe alte țări și culturi.

Potrivit lui, este vorba despre căutarea sufletului, dar și despre comunicarea cu instrumentul. Deși instrumentul său - chitara - este foarte popular și există sub o formă sau alta în aproape toate culturile, Anghel Demirev își găsește punctul de plecare în copilărie.

Spune cu recunoștință și dragoste că a învățat de la tatăl și fratele său cum să folosească instrumentul și să cânte stiluri care sunt strict legate de zonele geografice bulgare, chiar și mai la est, și care nu sunt foarte familiare lumii occidentale.


Anghel Demirev combină aceste abilități cu pregătirea pe care a primit-o la școala de muzică din Stara Zagora, unde a studiat chitara clasică. Acolo a făcut cunoștință cu muzica clasică din perioada preclasică până în prezent. Apoi, ca orice adolescent, a început să cânte la chitara electrică, care l-a încântat cu impulsurile sale inovatoare.

Toate acestea fac din concertele sale evenimente așteptate cu nerăbdare de iubitorii de muzică originală contemporană, dincolo de granițe și clișee.

Unul dintre aceste concerte va avea loc pe 18 aprilie la Studioul I al BNR-Plovdiv, unde Anghel Demirev va concerta alături de trio-ul său acustic.

Alături de el pe scenă se vor afla Petar Milanov, tot la chitară acustică, și Hristo Mintschev la contrabas.

Vă oferim în avanpremieră interpretarea sa a piesei "Ești frumoasa, pădurea mea”




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

"100 de motive"

Avem cel puțin "100 de motive" să o iubim pe Maria Ilieva, care a întâmpinat vara cu un nou turneu cu același nume. În seria de concerte, care a început pe 21 iunie la Stara Zagora, diva pop a interpretat atât cele mai mari hituri ale sale, cât și piese..

publicat în 27.06.2024 la 15:00

Lubo Kirov începe vara cu un nou single și album - Inimă Nouă

Lubo Kirov se numără printre vedetele muzicii pop din Bulgaria ale căror concerte au umplut cele mai mari săli în ultimii ani. Fiecare piesă nouă a sa încântă publicul, care are un nou motiv de bucurie - în urmă cu câteva zile cântărețul a lansat albumul..

publicat în 19.06.2024 la 16:15

Cântecele populare bulgare nu pot fi traduse, dar lumea le găsește magice

Deși locuiește în străinătate împreună cu familia sa de 20 de ani, folclorul bulgăresc a fost mereu alături de ea. Este autoarea a zeci de texte pe care le-a transformat în cântece, împreună cu soțul ei, kavalerul Dimitar Karamitev din Stara Zagora...

publicat în 18.06.2024 la 18:15