Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Structurile antice de la Harman Kaya și Asara din Rodopi Orientali își dezvăluie secretele datorită LiDAR-ului

Harman Kaya
Foto: Stanislava Gheorghieva

Pentru prima dată, două dintre cele mai misterioase situri arheologice din Rodopi Orientali au fost studiate în detaliu din aer. Arheologii bulgari au scanat complexul de roci Harman Kaya de lângă satul Bivoliane și vechea cetate Asara de lângă Tatul cu așa-numitul LiDAR, care înseamnă "laser imaging, detection and ranging". Tehnologia folosește raze laser pentru a scana terenul, "curățându-l" practic de vegetație pentru a identifica structurile și clădirile create de om.


Sondajele aeriene digitale aruncă o nouă lumină asupra istoriei milenare a Harman Kaya - unul dintre cele mai mari complexe de cult preistoric săpate în stâncă din Rodopi Orientali. Se cunosc încă prea puține lucruri despre acest sit. Acesta include peșteri de tip uterin, bazine dreptunghiulare și circulare, nișe trapezoidale, punți de observație și alte creații artificiale. După prima procesare a imaginilor, au fost detectate câteva obiecte noi, aflăm de la șeful studiului, profesorul asoc. Gheorghi Nehrizov de la Institutul Național de Arheologie cu muzeu de la Academia Bulgară de Științe. 

Doc. Gheorghi Nehrizov și Todor Boiagiev

“În perioadă de funcționare a acestui loc, oamenii au început să formeze diferite structuri - nișe, platforme etc. În grupul de roci central vedem structuri, foarte asemănătoare cu cele pe care le cunoaștem de la Perperikon. Avem fundațiile unei clădiri, se poate vedea chiar pragul de unde era intrarea, avem scări, etc. Dar scopul nostru este să stabilim adevăratele limite ale complexului", spune profesorul asociat Dr. Gheorghi Nehrizov într-un interviu acordat Stanislava Gheorghieva de la BNR - Kargiali.


Potrivit oamenilor de știință, Harman Kaya este comparabil cu Perperikon și ar putea chiar să ocupe o suprafață mai mare. În timpul uneia dintre puținele expediții arheologice efectuate în sit în primul deceniu al secolului XXI, au fost descoperite și urme de viață preistorică în zonă.


"Fragmentele de ceramică pe care le-am găsit arată o funcționare mult mai lungă. Cele mai comune sunt obiectele din perioada bizantină timpurie și antichitatea târzie - din această epocă găsim obiecte ceramice folosite în construcții și vase ceramice de uz casnic. Dar am reușit să găsim și obiecte dintr-o perioadă anterioară - în principal vase preistorice, ceea ce confirmă opinia că locul funcționa deja la sfârșitul perioadei calcoliticului. Cu toate acestea, oamenii au continuat să taie roca chiar și mai târziu", spune profesorul asociat Nehrizov.

Cea mai răspândită versiune despre Harman Kaya este că a servit anticilor drept observator astronomic, ne-a declarat arheologul Milen Kamarev de la Muzeul Regional de Istorie din Kargiali, care a luat parte la expediția de scanare lidar.

"În rocile de la Harman Kaya putem vedea camere tăiate în stâncă. Nu știm încă care era funcția acestor tăieturi. Situl are mari perspective pentru turism și știință, iar municipalitatea din Momcilgrad a acționat cu înțelepciune investind în acest proiect de cercetare."

Sub Asara

Rezultatele inițiale ale scanării celuilalt sit arheologic din zonă - Cetatea Asara, în apropiere de satul Tatul, sunt, de asemenea, impresionante. Situl are legătură vizuală cu Harman Kaya. La scanarea Asara, LiDAR a detectat un zid de cetate care a fost construit în partea de vest și de nord a platoului.

Priviți imaginile uluitoare ale fortăreței medievale Asara din Rodopi Orientali

"Din păcate, nu se știu prea multe despre acest sit, deoarece nu s-a făcut nicio cercetare arheologică. Ceea ce găsim la suprafață sunt fragmente de ceramică pe care ne putem aștepta, probabil, să fie din perioada pre-medievală. Practic, toate monumentele rupestre similare din Bulgaria au început să funcționeze la sfârșitul calcoliticului. Sper că vom da peste descoperiri din Calcolitic", spune în concluzie Milen Kamarev.


Întocmit de: Veneta Nikolova (pe baza unui interviu realizat de Stanislava Gheorghieva, BNR-Kargiali)

Fotografii: Stanislava Gheorghieva, BNR Kargiali




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Valută nedeclarată descoperită asupra unor cetățeni români, în vama Kapitan Andreevo

Vameșii au interceptat la punctul de frontieră Kapitan Andreevo, un transport ilegal de valută - euro, lire sterline și dolari americani, în valoare totală de aproximativ 240 mii BGN (120.000 euro), informează centrul de presă al Vămii. Suma totală..

publicat în 02.07.2024 la 11:30

Cetățenii din orașul Montana au inițiat o petiție împotriva construirii unui depozit de deșeuri nucleare

În Montana a fost inițiată o petiție împotriva construirii unui depozit de deșeuri nucleare. Conform informațiilor, se intenționează depozitarea deșeurilor nucleare de nivel înalt, de la centrala nucleară Kozlodui în satul Sumer. Petar Penchev de..

publicat în 02.07.2024 la 09:00

A fost mult interes pentru examenele medicale organizate de Bulgaria în Kukës

Examinările medicale multidisciplinare gratuite făcute de echipe medicale bulgare și albaneze în Kukës au atras peste 300 de persoane în ultimele două zile ale lunii iunie. Controalele au fost acoperite de principalele mass-media albaneze, inclusiv de..

publicat în 01.07.2024 la 16:15