Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Sistemul medical are nevoie de 17 mii de asistente medicale

Foto: BGNES

Asociația Bulgară a Profesioniștilor din Sănătate insistă că statul ar trebui să stabilească un număr minim de asistente medicale în fiecare unitate sanitară pentru a asigura o îngrijire de calitate pentru pacienți. Aceeași propunere este valabilă și pentru moașe, asistenți de recuperare medicală, tehnicieni de laborator și alți specialiști. 

Potrivit unui raport al Consiliului pentru Analiză Economică al Consiliului de Miniștri, în țară există un deficit de aproximativ 17 mii de asistente medicale, adică 60% din forța de muncă în 2021. Astfel, există mai puțin de o asistentă medicală la fiecare medic. Cu toate acestea, dacă se dorește atingerea raportului normal de 2:1, este necesar ca 29 de mii de profesioniști să intre în sistemul de sănătate. 

Cifrele din același an arată că 540 de persoane obțin anual diplomă de asistente medicale, în timp ce numărul celor care părăsesc sitemul este de 890. 

Cu ocazia Zilei Internaționale a Asistenței Medicale, asociația propune creșterea salariilor în funcție de cunoștințele, competențele și responsabilitățile din echipele de asistenți medicali pentru a rezolva criza de personal.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Banca Națională a Bulgariei

Banca Națională a Bulgariei plasează obligațiuni cu noua datorie internă pe termen scurt și mediu

Pe 27 ianuarie 2025, titluri de stat în valoare de 150 de milioane de euro (300 de milioane de leva) vor fi oferite pe piața internă, a anunțat Banca Națională a Bulgariei (BNB). Obligațiunile vor avea o scadență de 7 ani și o rată anuală a dobânzii de..

publicat în 22.01.2025 la 13:00

Președintele Rumen Radev face apel la îmbunătățirea infrastructurii digitale a Bulgariei

Președintele bulgar Rumen Radev a avut o întâlnire cu conducerea United Group, în cadrul căreia au fost discutate perspectivele de construcție a unor centre de date mari și investițiile în domeniul securității cibernetice. Șeful statului a subliniat..

publicat în 22.01.2025 la 12:15

Companiile austriece din Bulgaria se așteaptă la un climat de afaceri stabil în 2025

Majoritatea companiilor austriece care investesc în Bulgaria se așteaptă ca climatul economic din țară să rămână stabil (54%) sau să se îmbunătățească (13%) în următoarele 12 luni, reiese din tradiționalul „Sondaj al investitorilor austrieci în Bulgaria”..

publicat în 22.01.2025 la 09:30