Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Principala sarcină pentru partidul Renașterea. este de a împiedica Bulgaria să intre în conflictul din Ucrainа

Kostadin Kostadinov
Foto: BGNES

Cu o prezență, ieri, la urne fără precedent de mică, de 32%  sistemul bulgar s-a prăbușit mortal. Poporul bulgar a dat un vot de neîncredere, democrației parlamentare din Bulgaria.”, a declarat la o conferință de presă, liderul partidului Renașterea, Kostadin Kostadinov. 

În opinia sa, în actuala situație post-electorală nu există nicio posibilitate de a forma un guvern stabil și chiar dacă un astfel de guvern ar fi format, acesta nu ar reprezenta mai mult de 15% din bulgarii cu drept de vot.

Principala sarcină pentru „Renașterea”, care în prezent ocupă locul patru în Adunarea Națională, rămâne să împiedice intrarea Bulgariei în conflictul care se pregătește în Ucraina. „Dacă Bulgaria își menține actualul curs al politicii externe, țara noastră va fi forțată să se alăture conflictului militar din Ucraina”, a declarat Kostadinov. 

El a spus că partidul se va concentra asupra acestui aspect în următoarele săptămâni. La întrebarea unui jurnalist despre cum ar putea partidul să împiedice ca Bulgaria să fie atrasă în conflictul din Ucraina, el a răspuns că, în prezent, acest lucru poate fi făcut doar prin mijloace extraparlamentare, prin conducere populară.

Cu cei trei eurodeputați pe care îi va avea în Parlamentul European, Renașterea va încerca să își formeze propriul grup parlamentar. 



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Ministrul de externe Ivan Kondov și ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al SUA în Bulgaria, Kenneth Merten

SUA vor ajuta Bulgaria să îndeplinească criteriile de renunțare la vize

Includerea Bulgariei în programul SUA de scutire de vize a fost discutată în cadrul unei întâlniri care a avut loc astăzi între ministrul bulgar al afacerilor externe, Ivan Kondov, și ambasadorul SUA în Bulgaria, Kenneth Merten. „Includerea Bulgariei în..

publicat în 17.09.2024 la 19:15

Ekaterina Zaharieva, nominalizată pentru funcția de comisar european pentru start-up-uri, cercetare și inovare

Ekaterina Zaharieva, nominalizată de GERB-SDS pentru funcția de comisar european din partea Bulgariei, a primit portofoliul de comisar european pentru startup-uri, cercetare și inovare de la președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen...

publicat în 17.09.2024 la 15:30
Întâlnirea președinților Rumen Radev și Gordana Siljanovska-Davkova la Sofia, 13 septembrie 2024.

Skopje continuă să discute despre vizita neoficială a Gordanei Siljanovska la Sofia

Ambasadorul Bulgariei în Macedonia de Nord, Jeliazko Radukov, a refuzat să accepte nota de protest privind absența drapelului Macedoniei de Nord la întâlnirea dintre președinții Bulgariei și Macedoniei de Nord, a declarat Ministerul Afacerilor Externe și..

publicat în 17.09.2024 la 14:00