Ofițeri de poliție bulgari vor merge în Franța pentru a ajuta poliția franceză să garanteze securitatea în timpul Jocurilor Olimpice și Paralimpice de vară din iulie și august 2024.
În timpul pregătirilor pentru acest eveniment sportiv de mare anvergură, Ministerul francez de Interne a cerut la peste 40 de țări să trimită polițiști la fața locului. Ca răspuns, Ministerul bulgar de Interne va trimite 31 de polițiști de frontieră care vor lucra pe aeroportul Orly din Paris și la Perpignan, la frontiera franco-spaniolă. De asemenea, vom trimite 5 ofițeri canini cu câini antrenați să adulmece explozibili care vor lucra la Paris, precizează Ministerul bulgar de Interne. Săptămâna trecută, polițiștii care urmează să plece la Paris s-au întâlnit cu ambasadorul Franței la Sofia, Joël Meyer, care a subliniat că Bulgaria este prima țară care a răspuns la cererea de asistență.
Taximetriștii din Sofia și-au început marșul de protest împotriva majorării asigurării obligatorii de răspundere civilă prin claxoane. În orele următoare aceștia, ei își vor manifesta nemulțumirea în fața tuturor instituțiilor statului. „Dorim un..
În cadrul reuniunii Consiliului Agricultură și Pescuit al UE de la Bruxelles, ministrul interimar al Agriculturii și Alimentației, Dr. Georgi Tahov, a solicitat măsuri de protecție împotriva importului de miere de origine ucraineană în Bulgaria. România..
La ora 0.50, după miezul nopții, Turcia a reluat tranzitarea vehiculelor grele de mare tonaj prin punctul de trecere „Kapitan Andreevo”, a anunțat BTA, citând Agenția Vamală. Trecerea a fost întreruptă din cauza introducerii fazei 5 a sistemului..
De ziua patronului său spiritual, Sf. kliment Ohridski, baza bulgară din Antarctica și-a deschis oficial porțile. Membrii expediției conduse de prof...
Un marș de protest sub sloganul „Nici una mai mult”, organizat de asociația Mobilizări feminine, va avea loc astăzi, de Ziua internațională pentru..
Pentru al 13-lea an consecutiv, persoanele fără adăpost din orașul Ruse vor primi o masă caldă gratuită în timpul lunilor de iarnă. Bucătăria socială a..