Între 27 și 29 iunie, Sofia va fi Capitala Balcanică a Vinului. Cea de-a 13-a ediție a Festivalului Vinului din Balcani, își va întâmpina oaspeții în fața Palatului Național al Culturii (NDK).
Vizitatorii vor putea degusta mii de vinuri din Balcani, inclusiv cele premiate în cadrul prestigiosului concurs de vinuri, având același organizator.
Anul acesta, pentru prima dată, acesta s-a desfășurat în 2 țări - Bulgaria și Turcia, a declarat pentru BNR Galina Niforu, directorul festivalului și președinta Asociației Exportatorilor de Vinuri din Bulgaria.
"Marele Trofeu din acest an a fost câștigat de o cramă din Serbia, cu un vin alb. Aceasta este a doua oară în acești 13 ani când un vin alb a câștigat, iar acest lucru este destul de rar", a adăugat Niforu.
În timpul Festivalului Vinului din Balcani, vizitatorii vor putea degusta delicatese din diferite bucătării naționale, pe ritmuri de jazz și artă sub cerul liber.
Ministrul austriac de externe, Alexander Schallenberg, a subliniat necesitatea ca toate țările din regiunea Dunării să adere la Uniunea Europeană și ca Dunărea să devină un fluviu intern al UE, informează BNT. În acest an, Austria deține..
De Ziua Mondială a Refugiatului - 20 iunie, expoziția de fotografie cu copii refugiați intitulată "Inocență fără frontiere" a fost deschisă oficial la ora 11:00 la Terminalul 2 al Aeroportului din Sofia. Evenimentul este organizat de UNICEF, Ambasada..
Centrul European al Consumatorilor din Bulgaria și Administrația Aviației Civile organizează joi, 20 iunie, între orele 10.00 și 12.00, la Aeroportul Sofia, Terminalul 2, Plecări, un eveniment itinerant - parte a unei campanii de informare privind..
În Montana a fost inițiată o petiție împotriva construirii unui depozit de deșeuri nucleare. Conform informațiilor, se intenționează depozitarea..
Vameșii au interceptat la punctul de frontieră Kapitan Andreevo, un transport ilegal de valută - euro, lire sterline și dolari americani, în valoare..
"Frica zguduie DPS. Mă refer la aparat", a declarat pentru BNR Korman Ismailov, fostul șef al organizației de tineret a Mișcării pentru Drepturi și..